X

Pagubele produse de ciclonul Idai în Mozambic şi Zimbabwe se ridică la peste 2 miliarde de dolari

Pagubele produse de ciclonul Idai în Mozambic şi Zimbabwe şi de inundaţiile din Malawi de luna trecută se ridică la peste 2 miliarde de dolari, potrivit unei estimări a Băncii Mondiale, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Primele estimări indică o sumă de peste 2 miliarde de dolari pentru reconstrucţia infrastructurii şi restabilirea mijloacelor de trai” ale populaţiilor, a declarat Banca Mondială la sfârşitul unei reuniuni joi, la Washington, cu partenerii săi şi Organizaţia Naţiunilor Unite.

Citește și : Manifestații împotriva unei conferinţe a lesbienelor la Kiev

Idai a lovit în plin oraşul port Beira din Mozambic şi cei peste 500.000 de locuitori ai săi pe 14 martie, apoi şi-a continuat drumul către vest în direcţia Zimbabwe. Ploile sale torenţiale şi rafalele de vânt puternice au provocat distrugeri masive şi inundaţii în ambele ţări.

Cel mai recent raport publicat de autorităţile locale anunţa o mie de decese.

Ciclonul Idai a făcut peste două milioane de sinistraţi (dintre care 1,8 milioane numai în Mozambic) şi 165.000 au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele distruse.

Cu câteva zile înainte de trecerea ciclonului Idai, sudul Malawi a fost afectat de inundaţii din cauza precipitaţiilor abundente, care au făcut 59 morţi şi aproape 900.000 de sinistraţi.

Citește și : Judecătorii CPI au respins cererea pentru declanşarea unei anchete asupra conflictului din Afganistan

Agenţii ONU şi ONG-uri din întreaga lume au sosit în sud-estul Africii pentru a oferi ajutor. ONU a lansat un apel la donaţii de 251 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă pentru următoarele trei luni.

Banca Mondială a declarat că a mobilizat “resurse substanţiale” pentru “a repara drumurile şi conductele de apă şi canalizare şi pentru a ţine sub control posibila izbucnire a unor epidemii şi pentru a finanţa mijloacele de igienă, agricultura şi securitatea alimentară” în trei dintre cele mai sărace ţări din sudul Africii.

Tags: Banca MondialaciclonIdaiinundatiiMalawiMozambicwashingtonZimbabwe
Categorii: Știrile zilei