Pagubele provocate de războiul din Ucraina sunt pentru moment estimate la 100 de miliarde de dolari (Oleg Ustenko)

Publicat:

Pagubele provocate de războiul din Ucraina sunt pentru moment estimate la 100 de miliarde de dolari, potrivit evaluărilor preliminare, a anunţat joi Oleg Ustenko, consilier economic al preşedintelui ucrainean, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Estimări foarte preliminare pe care le-am efectuat (…) arată că valoarea activelor pe care le-am pierdut deja, care au fost distruse (de Rusia), se ridică la circa 100 de miliarde de dolari americani”, a declarat el în cadrul unei conversaţii online cu Peterson Institute for International Economics (PIIE), un centru de reflecţie american.


Citește și : Ucraina este dispusă să renunţe la NATO dacă i se oferă garanţii de securitate

Oleg Ustenko a estimat totuşi că sistemul financiar ucrainean a ieşit mai degrabă bine “ţinând cont de circumstanţele actuale”, făcând referire la “o rată de schimb mai mult sau mai puţin stabilă”.

“Circa 50% dintre întreprinderile noastre nu mai funcţionează şi cele care încă funcţionează nu sunt la 100% din capacităţi”, a mai spus el.

Consilierul lui Volodimir Zelenski a mai subliniat că Ucraina trăieşte “un adevărat dezastru” care este mult “mai grav decât oricare dintre noi ne-am fi putut imagina”.

De asemenea, el a evocat importanta muncă de reconstrucţie care va urma, în condiţiile în care drumuri, poduri, spitale au fost distruse.

Citește și : Londra este PREOCUPATĂ de posibila utilizare a armelor chimice în Ucraina

Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru Ucraina.

Miercuri, Fondul Monetar Internaţional a aprobat, de exemplu, un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina şi s-a angajat să ajute efortul de reconstrucţie când războiul va fi terminat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.