X

Pakistan: Circa jumătate din populaţie ar putea fi afectată de secetă în lunile următoare

Circa jumătate din populaţia Pakistanului ar putea fi afectată de secetă în lunile următoare, a avertizat joi Departamentul de Meteorologie din această ţară, după ce a emis o alertă în acest sens, potrivit agerpres.

Miercuri, Departamentul a publicat o alertă, după ce au fost înregistrate cu 44% mai puţine decât înmedia lunilor ianuarie-mai.

Citește și : Regimul preşedintelui al-Assad ‘nu mai este ferit de represalii’, avertizează Netanyahu

“Jumătate din populaţia ţării, în special cea care lucrează în agricultură în provincia centrală Punjab şi în provincia sudică Sindh, ar putea fi afectată fie direct, fie indirect”, a declarat joi Ghiam Rasul, directorul Departamentului de Meteorologie pentru DPA.

Potrivit acestuia, lipsa unor cantităţi semnificative de zăpadă în Himalaya în ultima iarnă va duce la debite mai scăzute ale râurilor în această vară.

În condiţiile în care apa din rezervoare este la cel mai scăzut nivel de mulţi ani, iar rezervele subterane de apă au scăzut, seceta s-ar putea agrava în următoarele luni, a precizat oficialul.

Cu o populaţie de 220 de milioane de dolari, Pakistanul produce grâne nu doar pentru proprii locuitori, ci şi pentru Afganistanul vecin. De asemenea, ţara exportă orez către Iran şi Turcia şi fructe spre SUA, China, Europa şi Orientul Mijlociu.

Având în vedere ca deficitul de apă în creştere, aceste recolte ar putea fi ameninţate, a declarat Ibrahim Mughal, şeful unei asociaţii de fermierilor din provincia centrală Punjab.

Citește și : Vladimir Putin: Trupele ruse se vor afla în Siria atâta vreme cât Moscova ‘va avea acolo un interes’

Pakistanul a fost grav afectat de schimbările climatice în ultimii ani, experimentând mai multe valuri de căldura mortale. În 2015, peste 2.000 de oameni au murit în Karachi atunci când un val de căldură a afectat această ţară în luna sfântă a Ramadanului.

Tags: alertaHimalayapakistansecetaSUA
Categorii: Sinteze