Pakistanul declară luni zi de doliu în memoria Reginei Elisabeta a II-a

Pakistanul va respecta luni o zi de doliu pentru regina Elisabeta a II-a, a anunţat duminică premierul pakistanez Shahbaz Sharif, anunţă CNN, scrie news.ro

Într-o declaraţie publicată de biroul premierului, s-a anunţat că drapelul naţional va fi arborat luni la jumătate de catarg în tot Pakistanul, în memoria reginei Elisabeta a II-a.

Citește și :  Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

Pakistanul este membru al Commonwealth, pe care regina l-a condus în timpul domniei sale de 70 de ani.

Commonwealth-ul este o asociaţie voluntară de 56 de ţări independente şi egale care lucrează împreună pentru a urmări obiective comune care promovează dezvoltarea, democraţia şi pacea, potrivit asociaţiei.

Rădăcinile sale datează din Imperiul Britanic, dar orice ţară poate adera la Commonwealth-ul modern.

Regele Carol al III-lea va deveni acum şeful Commonwealth-ului, deşi aceasta nu este o poziţie ereditară, după ce succesiunea sa la acest rol a fost convenită de liderii Commonwealth-ului la o reuniune care a avut loc la Londra în 2018.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

This post was last modified on 11/09/2022 17:42 17:42

Tags: catargCommonwealthdoliupakistan
Categorii: Știrile zilei