Palatul Elysee intenţionează ”să-i responsabilizeze mai mult pe reprezentanţii religioşi”

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, intenţionează ”să-i responsabilizeze mai mult pe reprezentanţii religioşi”, a anunţat Palatul Elysee, după o întâlnire ce a avut loc între şeful statului şi responsabili ai Consiliului francez al cultului musulman (CFCM), referitor la evoluţia legii din 1905 privind separarea între Biserici şi Stat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Întâlnirea cu delegaţia CFCM a avut loc în prezenţa premierului Edouard Philippe şi a ministrului de interne Christophe Castaner, în contextul în care o modificare a legii din 1905 reprezintă unul dintre obiectivele executivului. Consultările cu Castaner au început în toamnă.


Citește și : Papa Francisc se declară îngrijorat că naţionalismele subminează multilateralismul

”Se are în vedere modificarea legii aplicate tuturor cultelor pentru a oferi garanţii de transparenţă şi ordine publică, dar şi de a-i responsabiliza mai mult pe reprezentanţii religioşi”, a afirmat preşedinţia franceză pentru AFP.

Obiectivul este ”de a permite o acţiune independentă a cultelor şi de a întări laicitatea”, ajungând la ”o organizare în care credincioşii francezi sunt cei care exercită responsabilităţile” şi ”luptă împotriva islamismului şi a discursurilor pline de ură”, potrivit sursei.

”Preşedintele ne-a asigurat în legătură cu faptul că nu va avea loc o modificare a legii împotriva islamului”, a declarat Anouar Kbibech, vicepreşedinte al CFCM, la încheierea întâlnirii.

Potrivit Palatului Elysee, demersul vizează cinci aspecte: ”consolidarea, prin lege, a principiului laicităţii (legea din 1905, unde unele dispoziţii nu mai sunt de actualitate”), ”îndrumarea musulmanilor în elaborarea şi organizarea de structuri culturale”, dar şi ”de a-i permite cultului musulman să identifice resursele proprii în scopul de a garanta autonomia sa”, ”de a recruta şi de a forma în Franţa imami şi reprezentanţi religioşi” şi, în fine, ”de a lupta împotriva discursurilor fundamentaliste şi extremiste”.

Referitor la ultimul aspect, este vorba, în opinia lui Kbibech, ”de a preveni şi de a sancţiona discursurile jihadiste, în orice lăcaş de cult, şi ”de a întări asociaţiile care gestionează moschei (…), pentru a evita acţiuni de destabilizare de orice tendinţă care ar avea drept scop înlăturarea responsabililor moscheilor”.

Citește și : John Bolton a sosit în Turcia pentru convorbiri privind Siria

”Baza legii va rămâne. Este vorba de a actualiza unele practici”, a estimat preşedintele CFCM, Ahmet Ogras, precizând că vor fi vizate şi celelalte culte. ”Noi am repetat de asemenea” în faţa şefului statului că trebuie ”să înceteze stigmatizarea musulmanilor”, a declarat Ogras, care a ieşit ”încrezător” de la întâlnire.

O reuniune cu ansamblul responsabililor de cult este prevăzută pentru joi pe agenda şefului statului francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.