Palestinienii nu se tem de ultima manevră a americanilor la CPI

Publicat:

Autorităţile palestiniene nu vor fi descurajate în încercarea de a obţine o investigaţie a Curţii Penale Internaţionale împotriva Israelului, a declarat luni un oficial, în ciuda intenţiei administraţiei americane conduse de Donald Trump de a le închide ambasada de facto de la Washington ca reacţie la această iniţiativă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Un oficial palestinian de rang înalt, Saeb Erekat, a spus că autorităţile au fost informate că SUA vor închide misiunea Organizaţiei de Eliberare a Palestinei de la Washington, adăugând că decizia are ca scop “să protejeze crimele Israelului”.


Vezi şi: ATAC cu cuţitul în inima Parisului. Şapte oameni sunt răniţi! – VIDEO

“Reafirmăm că drepturile poporului palestinian nu sunt de vânzare şi că nu vom ceda la ameninţările şi intimidările SUA”, a precizat Saeb Erekat într-un comunicat.

“Prin urmare, cerem în continuare Curţii Penale Internaţionale să îşi deschidă cât mai repede investigaţia privind crimele Israelului”, a adăugat el.

Saeb Erekat a denunţat decizia SUA, spunând că reprezintă “o escaladare periculoasă” în măsurile de retorsiune adoptate de Washington, potrivit AFP.

Statele Unite urmează să adopte luni o poziţie agresivă împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI) de la Haga, ameninţând cu sancţiuni împotriva judecătorilor acesteia dacă ei vor începe o investigaţie privind presupuse crime de război comise de americani în Afganistan, relatează Reuters.

Consilierul de securitate naţională al preşedintelui american, John Bolton, urmează să facă acest anunţ într-un discurs pe care îl va susţine luni la Federalist Society, un grup conservator, la Washington.

Citeşte şi: Rănile lui Dodon ar fi mult mai grave decât s-a anunţat

“Statele Unite vor folosi toate mijloacele necesare pentru a ne proteja cetăţenii şi pe cei ai aliaţilor noştri de judecarea injustă de către această instanţă ilegitimă”, ar urma să spună Bolton, conform unui draft al discursului său, consultat de Reuters.

Bolton va spune de asemenea că Departamentul de Stat va anunţa închiderea biroului Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei din Washington din cauza îngrijorării privind încercările palestinienilor de a obţine deschiderea unei investigaţii a CPI asupra Israelului. “SUA vor fi mereu alături de Israel, prietenul şi aliatul nostru”, se mai arată în discursul lui Bolton.

Decizia SUA este cea mai nouă dintr-o serie de măsuri ale administraţiei Trump împotriva conducerii palestiniene, care a îngheţat relaţiile cu oficialii americani după recunoaşterea unilaterală, în decembrie 2017, de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.