Palestinienii resping planul de pace al lui Trump în Orientul Mijlociu

Publicat:

Palestinienii resping planul de pace al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, a afirmat luni Nabil Shaath, consilier al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, relatează agenţia Xinhua, conform agerpres.

Într-o declaraţie pentru postul oficial palestinian de radio, Shaath a explicat că ”nu va exista o acceptare de către palestinieni a ideilor lui Trump, indiferent când vor fi ele anunţate”.


Citeşte şi: Moscova are dovezi care susţin implicarea americanilor în alegerile din 18 martie

Shaath a subliniat că ”palestinienii nu vor accepta un plan american de instituire doar a controlului american asupra procesului de pace şi dacă Washingtonul doreşte să contribuie la procesul de pace atunci trebuie să facă parte dintr-un cadru internaţional multilateral”.

Potrivit lui Shaath, palestinienii încearcă în continuare să înfiinţeze un mecanism internaţional multilateral pentru supravegherea procesului de pace, din care să facă parte inclusiv Europa, China şi Rusia.

Între timp, se aşteaptă ca premierul israelian, Benjamin Netanyahu, să discute luni cu Donald Trump mai multe chestiuni, inclusiv viitorul procesului de pace.

Ultima rundă de negocieri dintre palestinieni şi israelieni sub egida SUA nu a dus la nici un rezultat.

Pe 6 decembrie 2017, după aproape un an de la preluarea mandatului de către Trump, liderul de la Casa Albă a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului şi a dispus Departamentului de Stat să mute Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Citeşte şi: ‘Forma Apei’ triumfă la Premiile Oscar

Prin urmare, palestinienii au privat SUA de rolul de a fi singurul sponsor al negocierilor de pace cu Israelul şi au făcut apel la un mecanism de pace multilateral.

Pe 20 februarie, preşedintele Abbas a prezentat o iniţiativă de pace într-un discurs rostit în Consiliul de Securitate al ONU, propunând organizarea unei conferinţe internaţionale de pace la mijlocul anului 2018, pentru lansarea negocierilor privind statutul final pe baza soluţiei a două state şi a rezoluţiilor internaţionale legitime.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.