X

PAM suspendă parţial ajutorul pentru Yemen. Sute de mii de oameni riscă să moară de foame

Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite a anunţat joi o suspendare parţială a ajutorului pentru zonele din Yemen aflate sub controlul autorităţilor cu sediul la Sanaa, invocând un risc de deturnare a acestei asistenţe, transmite AFP, potrivit agerpres.

Suspendarea ajutorului ‘va afecta 850.000 de persoane’, a precizat agenţia ONU într-un comunicat, explicând că decizia a fost luată ‘în ultimă instanţă, după îndelungate negocieri cu privire la un acord vizând introducerea de controale pentru a împiedica deturnarea de alimente destinate celor mai vulnerabile persoane’.

Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

PAM afirmă că ‘a solicitat ajutorul autorităţilor cu sediul la Sanaa pentru a pune în practică un sistem de înregistrare biometrică, ce ar preveni deturnările şi ar proteja famiiile yemenite’, explicând însă că ‘nu s-a ajuns deocamdată la un acord’ şi că ‘integritatea operaţiunilor’ sale ‘este ameninţată’.

‘Prea mulţi yemeniţi au suferit prea mult timp în cursul acestui conflict. Vom continua să căutăm să cooperăm cu autorităţile de la Sanaa şi rămânem optimişti în ce priveşte calea de urmat’, adaugă PAM.

Agenţia ONU, cu sediul la Roma, se declară pregătită ‘să reia imediat distribuirea de alimente de îndată ce vom ajunge la un acord privind un exerciţiu independent de identificare a beneficiarilor şi desfăşurarea unui sistem de înregistrare biometric’.

PAM precizează că, pe toate durata suspendării, va menţine programele destinate copiilor suferinzi de malnutriţie, femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Yemenul este devastat de un război care opune guvernul, susţinut mai ales de Arabia Saudită, rebelilor houthi sprijiniţi de Iran şi care controlează o parte însemnată a nordului şi estului ţării, precum şi capitala Sanaa.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Conflictul din Yemen s-a soldat cu aproximativ 10.000 de morţi după intervenţia unei coaliţii militare conduse de Arabia Saudită, în martie 2015, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în timp ce asociaţii de apărare a drepturilor omului afirmă că bilanţul real al deceselor ar putea fi de cinci ori mai ridicat.

Războiul a aruncat 14 milioane de locuitori în pragul foametei, ONU atrăgând atenţia că Yemenul se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară din lume. 

Tags: Arabia sauditahouthiONUProgramul Alimentar Mondial (PAM)sanaaYemen
Categorii: Sinteze