Până şi Suedia RENUNŢĂ la vaccinarea cu AstraZeneca

Suedia a anunţat marţi că suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19 ca măsură de precauţie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Germania, Franţa şi Italia au declarat luni că vor opri administrarea vaccinului dezvoltat de AstraZeneca împotriva COVID-19 după ce mai multe ţări au raportat posibile efecte secundare grave, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că nu a fost stabilită nicio legătură de tip cauză-efect.

Citeşte şi: Deb Haaland, prima persoană amerindiană la conducerea Internelor din SUA – Black News

“Agenţia suedeză de sănătate publică a decis să suspende utilizarea vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca până la finalizarea anchetei Agenţiei Europene a Medicamentului cu privire la posibilele reacţii adverse”, a afirmat agenţia într-un comunicat.

Vecinii scandinavi ai Suediei, Danemarca şi Norvegia, au raportat cazuri izolate de hemoragii, formare de cheaguri de sânge şi un număr scăzut de trombocite după vaccinarea cu AstraZeneca.

Citeşte şi: ONU: ‘Cel puţin 138 de protestatari paşnici’ au fost ucişi în Myanmar – Black News

Agenţia suedeză pentru produse medicale a anunţat luni că a înregistrat 10 cazuri de cheaguri de sânge şi unul cu nivel scăzut de trombocite în rândul persoanelor cărora li s-a administrat vaccinul AstraZeneca.

Tags: Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA)AstraZenecacovid-19Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).Suediatrombocitevaccin
Categorii: Externe