X

Pandemia complică evacuarea a zeci de mii de filipinezi afectați de un taifun puternic

Un puternic taifun a lovit joi centrul arhipelagului Filipine, antrenând evacuări riscante şi complicate a zeci de mii de persoane aflate în izolare în locuinţe în contextul pandemiei de coronavirus, relatează agenţia AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin 200.000 de persoane trăiesc în zone costiere sau în aşezări precare din apropierea regiunii în care taifunul Vongfong, primul din acest sezon, a atins zona de uscat.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

Zeci de milioane de oameni se află pe traiectoria prevăzută a taifunului însoţit de viteze mari ale vântului şi precipitaţii abundente. Acesta ar trebui să treacă prin apropiere de capitala Manila, cu o populaţie de 12 milioane de locuitori.

Din cauza dublei ameninţări reprezentate de virus şi furtună, centrele de evacuare din regiunea centrală afectata joi nu vor putea pune la dispoziţie decât jumătate din locurile de care dispun, purtarea măştii fiind obligatorie.

Autorităţile au solicitat unui număr de patruzeci şi şapte de biserici mari din regiune să ajute la adăpostirea persoanelor evacuate. “Vom fi copleşiţi şi, prin urmare, vom include bisericile în planul nostru de evacuare”, a declarat Cédric Daep, responsabil în cadrul răspunsului la situaţii de urgenţă din provincia centrală Albay.

Vongfong este însoţit de rafale de vânt de până la 190 de kilometri la oră, precum şi de ploi torenţiale care ar putea provoca inundaţii şi alunecări de teren, potrivit agenţiei naţionale de meteorologie.

Regiunile situate în calea taifunului sunt vizate de diferite niveluri de izolare, însă majoritatea locuitorilor stau acasă pentru a evita orice risc de contaminare.

Filipine a înregistrat 11.618 cazuri de coronavirus şi 772 de decese. Acest bilanţ ar putea fi însă mai mare din cauza capacităţilor de depistare limitate.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

Arhipelagul este lovit în fiecare an, în medie, de douăzeci de taifunuri care fac victime şi provoacă daune considerabile, agravând sărăcia în care trăiesc milioane de locuitori.

Taifunul Kammuri, de la începutul lunii decembrie, a provocat daune sau a distrus aproximativ 484.000 de case, iar peste un milion de oameni au fost obligaţi să fugă din calea sa, potrivit departamentului de asistenţă socială.

Cel mai letal ciclon înregistrat în această ţară a fost super taifunul Haiyan, care a ucis peste 7.300 de persoane în 2013, notează AFP.

Tags: AlbayCédric DaepcoronavirusepidemiefilipinemanilapandemietaifunVongfong
Categorii: Știrile zilei