X

Pandemia de COVID-19 creşte riscurile sanitare asociate episoadelor de caniculă (OMM)

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat marţi că pandemia de COVID-19 creşte riscurile sanitare asociate episoadelor de caniculă, în contextul în care noi recorduri de căldură sunt aşteptate să fie stabilite în emisfera nordică în vara acestui an, informează AFP, potrivit agerpres.

Această agenţie specializată din cadrul ONU a îndemnat guvernele lumii să elaboreze planuri concrete pentru a garanta siguranţa oamenilor pe durata valurilor de căldură, protejându-i în acelaşi timp de noul coronavirus.

Citește și : Preşedintele Chinei cere creşterea stadiului de pregătire pentru misiuni militare

De exemplu, răcorirea oamenilor într-un spaţiu public închis cu ajutorul aparatelor de aer condiţionat poate fi o idee bună în caz de caniculă, însă o astfel de acţiune contravine recomandărilor de sănătate publică asociate pandemiei de COVID-19.

Vara care se apropie în emisfera nordică ar trebui să aducă noi recorduri de căldură, a declarat o purtătoare de cuvânt a OMM, Clare Nullis Kapp, în cadrul unei întâlniri de presă, ce a fost organizată în format virtual la Geneva.

“Trăim în prezent unul dintre cei mai călduroşi ani înregistraţi vreodată”, a adăugat ea.

Şi, “pentru mulţi oameni, COVID-19 sporeşte riscurile sanitare asociate căldurii”, a continuat Clare Nullis Kapp, subliniind că pandemia va face mai dificile eforturile de gestionare a episoadelor de caniculă.

OMM s-a asociat cu alte organizaţii pentru “a-i alerta pe liderii politici cu scopul de a îi ajuta să gestioneze această miză dublă, căldura şi COVID-19”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Meteorologice Mondiale.

Citește și : Michael Roth: Planul de relansare al UE este în interesul Germaniei

Tags: calduracaniculaClare Nullis Kappcovid-19ONU
Categorii: Diaspora