X

Panică la Disneyland Paris. Câteva persoane au fost rănite în busculada creată de un zgomot puternic

Mulţimea a fost cuprinsă de panică, sâmbătă seara, în parcul de distracţie Disneyland Paris, după ce s-a auzit un zgomot provocat de o problemă la o scară rulantă sau un ascensor, care a alimentat temeri cu privire la o detonare, potrivit unor surse concordante, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Alertă falsă, forţele de securitate confirmă că nu există ameninţări”, a anunţat Ministerul francez de Interne într-un mesaj postat pe Twitter în engleză, dezminţind zvonuri răspândite rapid pe Twitter.

Citește și : Primele alegeri legislative în Thailanda, după lovitura de stat din 2014

”În urma unui zgomot, făcut probabil de un ascensor sau o scară rulantă, mulţimea a fost cuprinsă de panică”, a declarat o sursă din cadrul anchetei.

Conform protocolului de securitate, parcul situat în Seine-et-Marne, şi-a izolat vizitatorii în timpul investigaţiilor, a precizat această sursă.

Prefectura din Seine-et-Marne a confirmat incidentul, în care câteva persoane au fost rănite uşor.

”Operaţiunea de securitate a poliţiei s-a terminat. Câţiva răniţi uşor în panica ce a cuprins mulţimea”, a scris prefectura pe Twitter.

Citește și : NATO confirmă că prevede o instalaţie de stocaj pentru echipament militar american în Polonia

Contactat de AFP, un vizitator al parcului a declarat că a fost ”închis” în restaurantul Planet Hollywood, în care lua cina.

”Mâncam liniştit”, iar ”persoane au intrat în restaurant în fugă” către ora locală 22.00 (duminică, 0.00, ora României), a declarat Jonathan Vincent, care a putut să plece de la restaurant cu puţin înainte de ora locală 23.00 (1.00, ora României).

Tags: DisneylandpanicăparisSeine-et-Marne
Categorii: Diaspora