X

Papa Francisc a fost primit în Thailanda cu ceai mate şi un cor argentiniano-columbian

Papa Francisc a fost primit miercuri la prânz cu un ceai mate şi un cor format din patru argentinieni şi trei columbieni la ceremonia de bun venit în Thailanda, unde va rămâne până sâmbătă în cadrul primei etape a turneului său asiatic ce cuprinde şi Japonia, relatează EFE, potrivit agerpres.

Cu acompaniamentul unui instrument de percuţie peruan, corul a cântat în spaniolă ‘Un puente construir’, un cântec compus de un grup local de catolici şi dedicat papei care joi are prevăzută oficierea unei liturghii şi o întâlnire cu autorităţile civile şi religioase ale ţării.

Citește și : Avigdor Lieberman menţine suspansul în Israel! Nu vrea să sprijine niciun partid la coaliţia de guvernare

“Mai întâi a avut loc un dans thailandez şi apoi imnul ‘Viva el papa’ în engleză şi thailandeză, urmat de cântecul ‘Un puente construir”, a declarat pentru EFE părintele Andres, un preot columbian care a făcut parte din corul cu care a fost întâmpinat papa la Nunţiatura din Bangkok.

“Ne-a emoţionat faptul că, deşi era obosit după atâtea ore de zbor cu avionul, a avut răbdare să ne asculte şi să ne binecuvânteze şi ne-a spus să ne rugăm pentru el”, a subliniat părintele Andres, reprezentant al Misionarilor Javerianos din Yarumal, un institut apostolic de origine columbiană.

Mariela, o argentiniancă din cor, a mărturisit că s-a bucurat enorm de venirea papei şi că băut din ceaiul mate, pe care ea însăşi l-a pregătit.

“Nu ştiam dacă îi vor da voie, sau dacă va putea să bea, dar până la urmă l-a băut”, a spus Mariela, membră a comunităţii catolice minoritare din capitala thailandeză.

Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite îi cere Iranului să renunţe la ‘ideologia sa expansionistă şi distrugătoare’

Tags: BangkokPapa FranciscThailandaYarumal
Categorii: Diaspora