Papa Francisc a fost TESTAT pentru coronavirus

Publicat:

Papa Francisc, care şi-a anulat pentru prima dată de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice participarea la o tradiţională reculegere spirituală, organizată alături de alţi prelaţi din Curia în Ariccia, la sud de Roma, din cauza unei răceli, a fost testat negativ pentru coronavirus, a raportat marţi publicaţia italiană Il Messaggero, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că nu comentează imediat asupra acestei informaţii.


Citește și: Serviciile de securitate americane se tem de actorii străini: ‘Pot influența alegerile din SUA!’

“Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici”, declarase papa Francisc.

Liderul romano-catolic, în vârstă de 83 de ani, căruia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în tinereţe, în jurul vârstei de 20 de ani, din cauza unei afecţiuni respiratorii, şi-a anulat mai multe audienţe săptămâna trecută.

Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după “o uşoară indispoziţie” anunţată de Vatican. Suveranul pontif şi-a făcut apariţia la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică. Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori.

Citește și: Inculpat pentru corupție, Netanyahu a câștigat alegerile din Israel: ‘Cea mai mare victorie din viaţă’

În timpul mesajului său rostit duminică de la fereastra Palatului Apostolic, papa Francisc a mai tuşit de câteva ori şi părea că avea căile nazale înfundate.

Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, soldată până în prezent cu 52 de morţi şi peste 2.000 de cazuri de infectare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.