Papa Francisc a petrecut a doua noapte în spital

Publicat:

Papa Francisc, a cărui stare de sănătate se “îmbunătăţeşte semnificativ”, a petrecut a doua noapte consecutivă la Spitalul Gemelli din Roma, unde primeşte tratament cu antibiotice pentru bronşită infecţioasă, transmite vineri AFP, potrivit agerpres.

Joi seară, echipa medicală a oferit informaţii referitoare la starea de sănătate a papei în vârstă de 86 de ani, declarând că tratamentul perfuzabil cu antibiotic produce efectele scontate şi că pontiful ar putea fi externat “în următoarele câteva zile”.


Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

Vaticanul a indicat deja că papa Francisc se simţea mai bine şi că “şi-a reluat activitatea”. Cu toate acestea, participarea sa la celebrările ocazionate de Paşte, unul dintre punctele culminante ale anului pentru catolici alături de Crăciun, rămâne incertă, începând cu slujba din Duminica Floriilor, care marchează începutul Săptămânii Mari.

Iezuitul argentinian, care suferă de probleme cronice de sănătate şi foloseşte un scaun cu rotile din cauza durerilor de genunchi de care suferă, este internat în apartamentul privat rezervat papilor de la etajul 10 al Spitalului Universitar Gemelli, unde s-a aflat şi papa Ioan Paul al II-lea, de mai multe ori, la vremea sa.

După ce anunţase “un control programat”, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a transmis în cele din urmă, miercuri seară, că papa Francisc suferă de “o infecţie respiratorie” şi a prezentat dificultăţi de respiraţie în ultimele zile.

Pe Twitter, papa a transmis joi că a fost “mişcat de numeroasele mesaje primite în ultimele ore”, începând de la episcopi din mai multe ţări până la preşedintele american Joe Biden. “Îmi exprim recunoştinţa tuturor pentru apropiere şi rugăciuni”, a scris el.

“Sper că îşi va reveni foarte repede şi că va putea celebra Paştele aici, în (Piaţa) Sfântul Petru”, a declarat pentru AFP Tina Montalbano, o ghidă turistică italiană în vârstă de 60 de ani, aflată joi dimineaţă în piaţa de la Vatican. “Temerile rămân, dar se pare că pe moment totul este bine”, a adăugat ea.

Această spitalizare bruscă a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că miercuri dimineaţă papa Francisc a participat, ca în fiecare săptămână, la audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, în timpul căreia a apărut zâmbind, salutând credincioşii din “papamobil”.

Pontiful a mai fost internat timp de zece zile la Spitalul Gemelli în iulie 2021 pentru o operaţie majoră la colon. El a recunoscut că a avut “sechele” de la anestezie, ceea ce l-a determinat să excludă până acum o operaţie la genunchi.

Durerea de genunchi, care l-a forţat în special să anuleze mai multe întâlniri în 2022 şi să amâne o călătorie în Africa, se află în centrul conjecturilor referitoare la posibila sa demisie.

Liderul Bisericii Catolice a lăsat întotdeauna deschisă această posibilitate. Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013, luând lumea prin surprindere.

După ce a evocat în iulie posibilitatea “de a se da deoparte”, el a declarat în februarie că demisia unui papă “nu trebuie să devină o modă”, asigurând că această ipoteză nu figurează “deocamdată” pe agenda sa.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

Papa este asistat constant de o echipă de îngrijitori, fie la Vatican, fie în timpul călătoriilor sale în străinătate.

O măsură de precauţie cu atât mai necesară în contextul în care pontiful octogenar are un istoric medical problematic – la 21 de ani a fost la un pas de deces din cauza pleureziei şi a suferit o ablaţie parţială la unul dintre plămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recoltarea grâului este în toi pe câmpurile din Moldova

Recoltarea grâului este în toi pe câmpurile din Moldova Este în toi secerișul. Vremea mai caldă din acest an a făcut ca recoltarea grâului și...

Alte două persoane au fost reținute după bătaia de la Bălți

Alte două persoane au fost reținute după bătaia de la Bălți Alți doi bărbați care au participat la altercațiile din Bălți au fost reținuți pentru...

Numărul şomerilor în Germania a crescut în iunie mai mult decât se estima

Numărul şomerilor în Germania a crescut în iunie mai mult decât se estima Acesta este un semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează...

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei crește cu șase luni

Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei crește cu șase luni Din 1 iulie, vârsta de pensionare pentru femei crește cu șase luni. Astfel,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.