X

Papa Francisc a restructurat Congregaţia pentru doctrina credinţei

Papa Francisc a restructurat Congregaţia pentru doctrina credinţei care, în plus faţă de promovarea şi apărarea doctrinei catolice, se ocupă totodată de anchetarea cazurile de abuz din cadrul Bisericii, informează DPA, potrivit agerpres

De acum înainte, vor exista două departamente în loc de trei, fiecare cu câte un secretar, potrivit decretului papal ”Fidem servare” (”Păstrarea credinţei”), publicat luni.

Citește și : Personalul american al OSCE a început să se retragă din oraşul Doneţk, de teama unei invazii militare ruse

Decretul separă Congregaţia într-o secţiune doctrinară şi o secţiune disciplinară, conducerea celor două departamente fiind asigurată de două persoane în loc de una singură ca până acum.

Cei doi secretari urmează să-l sprijine pe prefect, liderul Congregaţiei pentru doctrina credinţei, un organism înfiinţat pentru a apăra Biserica Catolică de erezie şi cunoscut iniţial drept Inchiziţia.

Secţia disciplinară se ocupă totodată cu cazurile de abuz.

Citește și : Sistemul de sănătate din Hong Kong este sufocat de Omicron

Potrivit lui Ulrich Rhode, expert în drept canonic, restructurarea este probabil de asemenea legată de faptul că în ultimii ani preocuparea pentru cazurile de abuz sexual a devenit mai importantă.

Tags: abuzbiserica catolicaPapa Francisc
Categorii: Diaspora