X

Papa Francisc acceptă invitaţia premierului Narendra Modi de a efectua o vizită papală în India

Papa Francisc a acceptat o invitaţie din partea premierului indian Narendra Modi de a vizita India, într-o redresare a relaţiilor cu Vaticanul după eşecul negocierilor pentru o călătorie papală pe teritoriul naţiunii predominant hinduse în 2017, informează Reuters sâmbătă, potrivit agerpres.  

În India există aproximativ 20 de milioane de romano-catolici, respectiv 1,5% din populaţia ţării, de 1,3 miliarde. Aproximativ 80% din indieni sunt hinduşi.

Citește și : Austria înregistrează aproape 6.000 de infectări în ultimele 24 de ore

În 2016, papa Francisc a declarat că era “aproape sigur” că va călători în India anul următor, odată cu vizita în Bangladesh. Însă, liderii Bisericii Catolice din India nu au reuşit să-l convingă pe Modi – care conduce o administraţie naţionalistă – să-l invite pe papa Francisc.

Reprezentanţii Bisericii au transmis la acea vreme că guvernul indian a indicat probleme legate de programul premierului. Papa Francisc a vizitat în schimb Myanmar şi Bangladesh.

Ultimul lider de la Vatican care a vizitat India a fost papa Ioan Paul al II-lea, care a călătorit la New Delhi în 1999 pentru a emite un document papal referitor la Biserica din Asia.

“Am avut o întâlnire foarte călduroasă cu papa Francisc. Am avut ocazia să discut cu el o gamă largă de probleme şi, de asemenea, l-am invitat să viziteze India”, a scris Modi pe Twitter, sâmbătă.

Ministerul Afacerilor de Externe din India a anunţat că invitaţia transmisă pentru ca papa “să viziteze India la o dată cât mai apropiată” a fost “acceptată cu plăcere”.

Un comunicat al Vaticanului nu a oferit detalii despre întrevederea dintre suveranul pontif şi Modi, prima dintre un papă şi un premier indian în mai bine de două decenii. Modi se află la Roma pentru a participa la summitul G20 al celor mai dezvoltate ţări din lume.

Citește și : Angela Merkel va efectua o vizită de adio în Franţa

Ultimul premier indian care s-a întâlnit cu un papă a fost Shri Atal Bihari Vajpayee, care a avut o întrevedere cu papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în anul 2000.

Ministerul Afacerilor de Externe din India a precizat că Modi şi papa Francisc au discutat de asemenea despre pandemia de COVID-19 şi schimbările climatice.

Tags: IndiaNarendra ModiPapa Franciscvatican
Categorii: Diaspora