Papa Francisc: Amintiți-vă de cei obosiți de război și de cei săraci

Publicat:

Nivelul de lăcomie și foamea de puteresunt atât de mari încât unii vor să “își consume chiar și vecinii”, a spus Papa Francisc sâmbătă, în ajunul Crăciunului, informează mediafax.

Francisc, care sărbătorește cel de-al 10-lea Crăciun al pontificatului său, a prezidat o slujbă solemnă de Ajun în Bazilica Sfântul Petru. A fost prima cu aproximativ 7.000 de participanți, după mai mulți ani în care participarea a fost restricționată din cauza COVID.


Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

Alte aproximativ 4.000 de persoane au participat afară, în Piața Sfântul Petru, într-o noapte relativ caldă.

Așa cum s-a întâmplat în ultimele luni, o afecțiune la genunchi l-a împiedicat pe Francisc să stea în picioare pentru perioade lungi de timp, delegând un cardinal să fie conducă slujba la altarul celei mai mari biserici a creștinătății.

Așezat într-o parte a altarului pentru cea mai mare parte a slujbei, Papa și-a țesut omilia în jurul temei lăcomiei și a consumului la diferite niveluri, cerând oamenilor să privească dincolo de consumerismul care a “împachetat” sărbătoarea, să-i redescopere sensul și să-și amintească de cei care suferă din cauza războiului și a sărăciei.

“Bărbații și femeile din lumea noastră, în foamea lor de bogăție și putere, își consumă chiar și vecinii, frații și surorile”, a spus el. “Câte războaie am văzut! Și în câte locuri, chiar și astăzi, demnitatea umană și libertatea sunt tratate cu dispreț!”

De când Rusia și-a invadat vecinul în februarie, Francisc a vorbit împotriva războiului la aproape fiecare eveniment public, cel puțin de două ori pe săptămână, denunțând ceea ce el a numit atrocități și agresiune neprovocată.

El nu a menționat în mod specific Ucraina sâmbătă seara.

“Ca întotdeauna, principalele victime ale acestei lăcomii umane sunt cei slabi și vulnerabili”, a spus el, denunțând “o lume înfometată de bani, putere și plăcere…”.

“Mă gândesc mai ales la copiii devorați de război, sărăcie și nedreptate”, menționând de asemenea “copiii nenăscuți, săraci și uitați”.

Făcând o paralelă între pruncul Iisus născut într-o iesle și sărăcia din zilele noastre, papa a spus “În ieslea respingerii și a disconfortului, Dumnezeu se face prezent. El vine acolo pentru că acolo vedem problema umanității noastre: indiferența produsă de graba lacomă de a poseda și de a consuma”.

La începutul acestei luni, papa i-a îndemnat pe oameni să cheltuiască mai puțin pentru sărbătorile și cadourile de Crăciun și să trimită diferența ucrainenilor pentru a-i ajuta să treacă iarna.

Citește și :  Medvedev: Impunerea de către UE a unui plafon la preţul la gaze naturale a fost dictată de ‘ura animalică’ faţă de poporul rus

Papa a împlinit 86 de ani săptămâna trecută și, în afară de afecțiunea la genunchi, pare să fie în general sănătos.

Duminică, el urmează să transmită binecuvântarea și mesajul său “Urbi et Orbi” (către oraș și către lume) de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru către zeci de mii de oameni aflați în piață.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.