Papa Francisc apără statu-quoul Ierusalimului într-o întâlnire cu Patriarhul grec ortodox Theophilos al III-lea la Vatican

Publicat:

Papa Francisc a apărat luni “statu-quoul” Ierusalimului, Oraşul Sfânt în care toţi trebuie să poată să trăiască în pace, primindu-l la Vatican pe Patriarhul grec ortodox Theophilos al III-lea al Ierusalimului, relatează AFP.

Scandal la vârful UE după o gravă scurgere de informații către presă. Dispută dură între reprezentanți ai Executivului european și reprezentantul premierului britanic


”Oraşul Sfânt, al cărui statu-qio trebuie apărat şi păstrat, ar trebui să fie locul în care toţi să poată să trăiască împreună în pace, altfel spirala suferinţei va continua pentru toţi”, a comentat Papa argentinian cu ocazia acestei audienţe.

”Orice formă de violenţă, de discriminare sau manifestaţii de intoleranţă faţă de credincioşii evrei, creştini sau musulmani ori împotriva lăcaşurilor de cult trebuie respinsă cu fermitate”, a îndemnat el.

Papa a făcut aceste declaraţii după ce a prezentat un bilanţ al situaţiei. ”Incertitudinea situaţiei şi lipsa de înţelegere între părţi continuă să genereze insecuritate, restricţia drepturilor fundamnetale şi fuga unui număr mare de persoane de pe pământurile lor”.

Într-un pelerinaj la Ierusalim în 2014, Francisc a lansat un apel la ”accesul liber” al tuturor credincioşilor evrei, musulmani şi creştini la Locurile Sfinte de la Ierusalim şi la oprirea ”violenţei şi manifestărilor intoleranţei”.

Luni, Suveranul Pontif i-a mulţumit Patriarhului grec ortodox pentru contribuţia sa în recenta restaurare a mormântului Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim unde, potrivit tradiţiei creştine a fost înmormântat Cristos.

Biserica se află în Vechiul Oraş Ierusalim, în apropierea locurilor sfinte ale iudaismului şi islamului – Zidul Plângeri şi Esplanada Moscheilor.

Francisc şi-a exprimat luni speranţa ca diverse comunităţi creştine care trăiesc pe Pământul Sfânt ”să continue să fie recunoscute ca o parte integrantă a societăţii, ca cetăţeni şi credincioşi deplini”.

El a îndemnat comunităţile să continue să ”progreseze către unitate” şi să coopereze foarte concret ”pentru a susţine familiile creştine şi evreieşti, pentru ca ele să nu fie obligate să-şi părăsească pământurile”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent Zborurile cu plecare de pe Aeroportul Manchester din Marea Britanie s-au confruntat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.