Papa Francisc combate actul de a bârfi cu terorismul

Publicat:

Papa Francisc a comparat sâmbătă, în Bangladesh, actul de a bârfi cu terorismul, şi le-a spus preoţilor şi măicuţelor la sfârşitul călătoriei sale în Asia că bârfa este distructivă pentru armonia religioasă, relatează agerpres .

“Duşmanul armoniei într-o comunitate religioasă este spiritul bârfei – este un fel de terorism”, a declarat papa la o reuniune a catolicilor de dinainte de plecarea sa din Dacca.


“Este la fel ca în cazul teroriştilor care nu recunosc acest lucru, dar lasă bombe în urma lor”, a declarat papa în faţa unei mulţimi adunate la o biserică portugheză din secolul al XVI-lea din Dacca.

Francisc, care a petrecut trei zile în Bangladesh în cadrul unei vizite de şase zile în Asia, le-a cerut catolicilor “să-şi muşte limba” pentru a evita neîncrederea şi diviziunea.

Citește și : Statele Unite s-au retras dintr-un Pact mondial al ONU vizând îmbunătăţirea gestionării internaţionale a migranţilor şi refugiaţilor

În timpul şederii sale la Dacca, Francisc a recunoscut nenorocirea cu care se confruntă populaţia rohingya, minoritate musulmană persecutată în Myanmar, care a fugit cu sutele de mii în Bangladesh pentru a scăpa epurărilor armatei.

Francisc a fost sfătuit să nu folosească acest cuvânt în timpul primei părţi a vizitei sale în Asia, cea din Myanmar, unde membrii minorităţii musulmane nu sunt consideraţi cetăţeni ci sunt numiţi bengali, ceea ce sugerează că sunt intruşi din Bangladesh.

Peste 624.000 de musulmani rohingya au trecut în Bangladesh după ce armata din Myanmar a lansat o operaţiune de reprimare a insurgenţilor musulmani acuzaţi că au comis atacuri asupra unor posturi de securitate din satul Rakhine pe 25 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați

Fost militar din St. Petersburg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru un videoclip postat pe canalul său de Telegram cu 178 de abonați Tribunalul...

Moldova a obținut primul loc la categoria „Țara cu cele mai multe podgorii” în cadrul unui clasament al iubitorilor de vin

Moldova a obținut primul loc la categoria „Țara cu cele mai multe podgorii” în cadrul unui clasament al iubitorilor de vin Republica Moldova s-a clasat...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.