Papa Francisc compară pandemia cu o ‘doamnă care ne face mult rău’

Publicat:

Papa Francisc a descris miercuri pandemia de COVID-19 drept o “doamnă care ne face mult rău”, adăugând că “trebuie să ţinem cont” de măsurile de precauţie, însă nici suveranul pontif, nici consilierii săi apropiaţi nu au fost văzuţi purtând măşti la audienţa generală, relatează Reuters, potrivit agerpres.

La începutul audienţei care s-a desfăşurat în interior, papa Francisc şi-a cerut scuze publicului pentru că nu va coborî de pe scena de marmură.


Citeşte şi: Bilanţ negru în Franţa: 523 de oameni au fost răpuşi de coronavirus în doar 24 de ore

“Voi sta aici sus. Mi-ar plăcea foarte mult să cobor şi să vă salut pe fiecare dintre voi, însă trebuie să păstrăm distanţa”, a declarat el în faţa publicului format din câteva sute de persoane, aproape toate purtând măşti.

“În cazul în care cobor, oamenii vor forma imediat grupuri… iar acest lucru este împotriva precauţiilor de care trebuie să ţinem cont în faţa acestei doamne pe nume COVID, care ne face mult rău”, a mai spus el.

Papa Francisc, majoritatea consilierilor şi a traducătorilor de pe scenă nu au purtat însă măşti. Membrii Gărzii Elveţiene Pontificale şi fotografii oficiali de pe scenă au purtat măşti, însă episcopii şi preoţii care l-au întâmpinat pe papă şi-au scos măştile când s-au apropiat de el.

Treisprezece membri ai Gărzii Elveţiene şi un rezident al casei de oaspeţi unde locuieşte papa au fost recent testaţi pozitiv la COVID-19.

Citeşte şi: POTOP în Vietnam! Un taifun puternic a luat cu el viaţa a 26 de pescari

Papa, care a suferit o operaţie în tinereţe când i s-a îndepărtat o parte dintr-un plămân, a fost deseori criticat, în special pe reţelele sociale, pentru că nu a purtat mereu mască în public.

Marţi, într-o videoconferinţă cu jurnaliştii, părintele Augusto Zampini, membru al unei comisii a Vaticanului înfiinţată de papa pentru a-l consilia cu privire la efectele sociale ale crizei de coronavirus, a recunoscut inconsecvenţa papei Francisc. “Încercăm să-l convingem, suntem acolo aproape”, a spus Zampini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift Un irakian în vârstă de 18 ani a fost reținut la...

Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat Israelului

Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat Israelului Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat...

Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi drone

Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi drone Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi...

Show pe cer. Când poate fi admirată ploaia de stele

Show pe cer. Când poate fi admirată ploaia de stele Perseidele, cea mai frumoasă ploaie de stele căzătoare a anului, revin în august. Amatorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.