Papa Francisc condamnă rasismul şi violenţele din SUA

Publicat:

Papa Francisc a declarat miercuri că orice formă de rasism este “intolerabilă”, referindu-se la moartea recentă în custodia poliţiei din Statele Unite a unui bărbat afro-american, George Floyd, în oraşul Minneapolis, însă a condamnat în acelaşi timp şi actele de violenţă care s-au produs apoi în mai multe localităţi din această ţară, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Suveranul pontif a dedicat întreaga secţiune în limba engleză din audienţa lui săptămânală situaţiei din Statele Unite. “Nu putem nici să tolerăm, nici să închidem ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excluziune şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane”, a declarat papa Francisc.


Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

Liderul de la Vatican a adăugat că “nimic nu se câştigă” prin acte de violenţă, pe care le consideră “autodistrugătoare” şi “autovătămătoare”.

În aceeaşi alocuţiune, papa Francisc le-a cerut americanilor să îl implore pe Dumnezeu pentru a cere o reconciliere naţională şi pace. El a cerut, totodată, Fecioarei Maria “să intervină pentru toţi aceia care lucrează pentru pace şi dreptate în Statele Unite şi în întreaga lume”.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

Suveranul pontif a mai spus că moartea lui George Floyd reprezintă o tragedie şi a mărturisit că se roagă pentru sufletul acestuia şi pentru toţi cei care au fost asasinaţi ca urmare a “păcatului rasismului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rata de încălzire a oceanelor aproape s-a dublat începând din 2005

Rata de încălzire a oceanelor aproape s-a dublat începând din 2005 Rata de încălzire a oceanelor aproape s-a dublat începând din 2005 şi mai mult...

Barbra Streisand i-a adus un omagiu lui Kris Kristofferson, colegul ei din ‘A Star Is Born’

Barbra Streisand i-a adus un omagiu lui Kris Kristofferson, colegul ei din 'A Star Is Born' Barbra Streisand i-a adus un omagiu lui Kris Kristofferson,...

Netflix a înregistrat o triplare a numărului de anulări ale abonamentului după ce președintele companiei a donat 7 milioane de dolari pentru Kamala Harris

Netflix a înregistrat o triplare a numărului de anulări ale abonamentului după ce președintele companiei a donat 7 milioane de dolari pentru Kamala Harris Netflix...

Valoarea Trump Media s-a prăbușit la doar 6 luni după listarea sa pe bursă

Valoarea Trump Media s-a prăbușit la doar 6 luni după listarea sa pe bursă Prețul acțiunilor Trump Media, compania fondată și controlată de fostul președinte...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.