X

Papa Francisc condamnă rasismul şi violenţele din SUA

Papa Francisc a declarat miercuri că orice formă de rasism este “intolerabilă”, referindu-se la moartea recentă în custodia poliţiei din Statele Unite a unui bărbat afro-american, George Floyd, în oraşul Minneapolis, însă a condamnat în acelaşi timp şi actele de violenţă care s-au produs apoi în mai multe localităţi din această ţară, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Suveranul pontif a dedicat întreaga secţiune în limba engleză din audienţa lui săptămânală situaţiei din Statele Unite. “Nu putem nici să tolerăm, nici să închidem ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excluziune şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane”, a declarat papa Francisc.

Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

Liderul de la Vatican a adăugat că “nimic nu se câştigă” prin acte de violenţă, pe care le consideră “autodistrugătoare” şi “autovătămătoare”.

În aceeaşi alocuţiune, papa Francisc le-a cerut americanilor să îl implore pe Dumnezeu pentru a cere o reconciliere naţională şi pace. El a cerut, totodată, Fecioarei Maria “să intervină pentru toţi aceia care lucrează pentru pace şi dreptate în Statele Unite şi în întreaga lume”.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

Suveranul pontif a mai spus că moartea lui George Floyd reprezintă o tragedie şi a mărturisit că se roagă pentru sufletul acestuia şi pentru toţi cei care au fost asasinaţi ca urmare a “păcatului rasismului”.

Tags: George FloydMinneapolisPapa FranciscrasismSUAvatican
Categorii: Știrile zilei