Papa Francisc critică “libertatea fără constrângeri”

Publicat:

Papa Francisc a criticat “libertatea fără constrângeri”, sâmbătă, în faţa a peste 70.000 de tineri italieni, care l-au aclamat ca pe un star rock la Circo Maximo din Roma, relatează AFP, potrivit news.ro .

“Să alegi, să poţi decide pentru tine pare a fi cea mai mare libertate. Şi într-un fel este. Dar ideea libertăţii pe care o respirăm astăzi este o idee de libertate fără legături, fără constrângeri şi mereu cu o portiţă de scăpare”, a spus Suveranul Pontif, care a răspuns întrebărilor mai multor tineri.


Citește și : Migrație: Angela Merkel şi Pedro Sanchez au convenit să susţină Marocul

Tineri pelerini din aproape 200 de dioceze italieni au ajuns, sâmbătă, la Circo Maximo, după mai multe zile de mărşăluit, pentru a participa la o slujbă urmată de un concert.

Pe tinerii pe care părinţii îi îndeamnă să-şi termine studiile, lăsând la o parte relaţiile amoroase, Papa i-a sfătuit să se căsătorească dacă întâlnesc “iubirea adevărată”. “Iubirea nu tolerează jumătăţi de măsură. În dragoste trebuie să pui toată carnea pe grătar”, a declarat el, folosindu-se de o zicală argentiniană.

Iniţiativa episcopatului italian se înscrie în cadrul unei mari mobilizări a bisericii catolice înainte de desfăşurarea, în octombrie, a unui sinod consacrat tinerilor, la trei ani după sinodul consacrat familiei.

Citește și : Vietnam: Aproape 200 de pacienţi au evadat dintr-un centru de dezintoxicare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.