Papa Francisc denunță “înşelătoria” exercitată de “cultura aspectului exterior” miercuri, prima zi din postul Paştelui catolic

Publicat:

Papa Francisc a denunţat “înşelătoria” exercitată de “cultura aspectului exterior” în Miercurea Cenuşii, prima zi din postul Paştelui catolic, o perioadă de 40 de zile pe durata cărora credincioşii creştini sunt îndemnaţi la post şi abstinenţă, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Realităţile pământeşti dispar, ca un praf în vânt. Bunurile materiale sunt provizorii, puterea este trecătoare, succesul păleşte”, a subliniat suveranul pontif într-o predică rostită în bazilica dominicană Sfânta-Sabina de pe Colina Aventină din Roma, unde a condus o procesiune religioasă.


Citește și : Statele membre UE au renunţat la planul de a introduce o taxă digitală giganţilor Internetului (Reuters)

“Cultura aspectului exterior, astăzi dominantă, care îi face pe oameni să trăiască pentru lucruri trecătoare, reprezintă o mare înşelătorie”, a adăugat papa Francisc. “Aspectul exterior, banii, cariera, pasiunile: dacă trăim pentru ele, atunci ele vor deveni idoli care ne folosesc, sirene care ne farmecă şi, apoi, ne fac să trăim în derivă”, a insistat papa, potrivit căruia postul Paştelui reprezintă, din contră, “o perioadă de vindecare a dependenţelor”.

Liderul de la Vatican a oficiat apoi ritualul tradiţional al aplicării cenuşii, desenând semnul crucii pe frunţile credincioşilor, simbol al condiţiei efemere a vieţii umane.

În timp ce Ramadanul este respectat de foarte mulţi musulmani din lumea întreagă, creştinii contemporani, mai ales cei din Occident, nu acordă aceeaşi importanţă postului Paştelui, din care au apărut şi au rezistat până în zilele noastre tradiţiile festive ale Carnavalului catolic, care îl preced. Postul, instituit în secolul al IV-lea e.n. ca simbol al celor 40 de zile petrecute de Iisus Hristos în deşert, era respectat cu sfinţenie de comunităţile creştine în perioadele trecute ale istoriei.

Citește și : Președintele algerian Bouteflika suferă de probleme neurologice şi respiratorii (presă)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei posturi de televiziune sancţionate pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale

Trei posturi de televiziune sancţionate pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat, în cadrul şedinţei de astăzi, cu amenzi în sumă...

UK şi UNICEF donează 600 de laptopuri pentru şcolile din ţara noastră

UK şi UNICEF donează 600 de laptopuri pentru şcolile din ţara noastră Circa 600 de laptopuri au fost distribuite astăzi instituțiilor de învățământ din țara...

Maia Sandu i-a premiat pe elevii care au luat BAC-ul cu 10

Maia Sandu i-a premiat pe elevii care au luat BAC-ul cu 10 Absolvenții care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat au fost premiați...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.