Papa Francisc denunță “vacarmul” celor foarte bogaţi care face imposibil de auzit strigătul săracilor

Publicat:

Papa Francisc a denunţat “vacarmul celor puţini şi foarte bogaţi” care face imposibil de auzit “plânsul celor săraci”, în cadrul Liturghiei susţinute duminică, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Zilei internaţionale a celor săraci, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Suveranul Pontif a susţinut duminică o mesă la bazilica Sfântul Petru din Roma, în prezenţa a 6.000 de persoane sărace, şi a remarcat “nedreptatea şi originile perverse ale sărăciei”.


Citește și : Doi morţi în urma prăbușirii unui avion din timpul celui De-al Doilea Război Mondial în Texas

“Strigătul celor săraci devine pe zi ce trece mai puternic, însă este din ce în ce mai greu de auzit pentru că este dominat de vacarmul celor foarte bogaţi, care sunt puţini dar din ce în ce mai bogaţi”, a susţinut Papa Francisc.

“Imploraţi graţia divină pentru a putea auzi strigătul celor care trăiesc în ape tumultoase. Este strigătul numeroşilor Lazăr care plâng, în timp ce o mână de bogătaşi organizează banchete cu ceea ce, conform dreptăţii, ar trebui să le revină tuturor”.

După Liturghie, Papa Francisc a invitat la masa de prânz câteva mii de săraci.

De la începutul Pontificatului său, în 2013, Papa Francisc a denunţat constant “globalizarea indiferenţei” şi a susţinut mereu că doreşte “o Biserică săracă pentru cei săraci”.

Citește și : Bilanțul incendiilor din California – 76 de morți și aproape 1300 de oameni dispăruți

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO

Recean, întâlnire cu Ansamblul „Frunza nucului”; Piesa „Dă-mă, mamă, după Iura”, interpretată în fața premierului // VIDEO Prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul vizitei sale de...

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului

STUDIU/ Volumul producției globale agricole a crescut în primele 6 luni ale anului În ianuarie-iunie anul curent, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile...

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.