Papa Francisc, despre vizita sa din România: ‘a fost o bucurie să păşesc precum un pelerin’

Publicat:

Papa Francisc a vorbit despre vizita sa apostolică în România, din perioada 31 mai – 2 iunie, în Piaţa San Pietro de la Vatican, spunând că “a fost o bucurie să păşească precum un pelerin alături de români”, scrie mediafax.

Suveranul a fost aşteptat de preşedintele Iohanis şi de câţiva reprezentanţi ai bisericii ortodoxe, moment în care Papa a sărutat crucea de la gâtul ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei.


Citește și : Doi morţi şi un rănit, într-un incendiu produs la o exploatare de petrol şi gaze din nordul Rusiei

Undeva între 300 si 400 de mii de oameni, nu numai romani, s-au înşiruit de bună voie, pe traseul calatoriei Suveranului Pontif in lungul si latul Romaniei, timp de trei zile, indiferenți la ploaia insistent turnată, din cerurile noroase ale unui mai posomorât.

Într-un prim mesaj în cadrul vizitei istorice desfăşurate în ţara noastră, precizând, într-un discurs ţinut la Palatul Cotroceni, Papa Francisc a sps că se bucură că se regăseşte într-o ţară atât de frumoasă, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea.

“Adresez salutul meu cordial şi mulţumirile mele domnului preşedinte şi doamnei premier pentru invitaţia de a vizita România. Îl salut pe membrii corpului diplomatic şi pe membri societăţii civile. Pe fratele meu Daniel ţin să îl salut cu iubire frăţească. (…) Îl salut cu drag pe episcopi, preoţii şi toţi membrii Bisericii Catolice. Sunt bucuros să mă găsesc în frumoasa dumneavoastră ţară, la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II- lea şi când ţara dvs deţine preşedinţia Consiliului UE, la 30 de ani când ţara dvs s-a eliberat de la regimul comunist”, a declarat Papa Francisc, într-un discurs ţinut la Palatul Cotroceni.

Suveranul Pontif a amintit că România s-a angajat pentru recunoaşterea fundamentală a libertăţii religioase.

Călătoria apostolică a papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi s-a desfăşurat sub genericul “Să mergem împreună!”.

Prima zi a papei în România s-a încheiat cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Vizita l-a dus la Târgu Mureș, după care a pornit spre Miercurea-Ciuc, pentru a ajunge în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia. Papa Francisca călătorit la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu-Ciuc, unde a celebrat Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi a ținut omilia celebrării euharistice.

”Acest pelerinaj anual aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă; participă la el și credincioși de alte confesiuni și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității; un apel la a recupera mărturiile de credință devenită viață și de viață devenită speranță. A peregrina înseamnă a fi conștienți că venim, ca popor, în casa noastră. Un popor a cărui bogăție stă în miile sale de chipuri, culturi, limbi și tradiții; sfântul popor credincios al lui Dumnezeu care, împreună cu Maria, este pelerin, cântând milostivirea Domnului”, a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată sâmbătă, 1 iunie 2019, la sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc, în ungurește Csíksomlyó, potrivit Vatican News.

Papa a vizitat și Catedrala romano-catolică din Iași, după care a ajuns în faţa Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, cărora le-a adresat cel de-al şaselea discurs al vizitei. Papa Francisc a fost copleşit de primirea din inima Moldovei. A recitat din Eminescu la Iaşi şi le-a spus moldovenilor că se simte „acasă” printre ei. Francisc dat jos lanţul de delimitare şi a binecuvântat copiii bolnavi. „România este Grădina Maicii Domnului şi în această întâlnire am putut să-mi dau seama de acest lucru, pentru că ea este o mama care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele şi care aduce bucuria în case. Este o mama duioasă şi concretă, care are grijă de noi. Voi sunteţi comunitatea vie şi înfloritoare, plină de speranţă pe care o putem oferi mamei. Ei, mamei, să-I consacrăm viitorul tinerilor, viitorul familiilor şi al bisericii”, a spus Suveranul Pontif.

Suveranul pontif a mers și la Blaj, pentru a vizita sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Pontiful a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfăşurându-se pe Câmpia Libertăţii. Francisc a vizitat și comunitatea romă din localitate.

”Este greutatea discriminărilor, a segregărilor şi a maltratării suferite de comunităţile voastre. Istoria ne spune că nici creştinii şi nici chiar catolicii nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aş vrea să vă cer iertare. Cer iertare, în numele Bisericii, Domnului şi vouă pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greşită, cu privirea lui Cain şi nu cu cea a lui Abel, şi nu am ştiut să vă recunoaştem, să vă preţuim şi să vă apărăm în specificitatea voastră”, a afirmat Sfântul Părinte la întâlnirea cu comunitatea romă.

Papa a plecat din România de la Sibiu, duminică, 2 iunie. Peste 2.000 de oameni l-au aşteptat pe Papa Francisc la Aeroportul din Sibiu de unde suveranul pontif urma să părăsească România. Pelerinii s-au ascuns de ploaie sub corturile amplasate de autorităţi. Unii dintre credincioşi au venit de la zeci de kilometri distanţă ca să îl vadă pe Suveranul Pontif.

Suveranul pontif a spus că diversele întâlniri pe care le-a avut programate în timpul vizitei apostolice “au scos în evidenţă valoarea şi nevoia de «a merge împreună», atât în ceea ce priveşte creştinii, la nivel de credinţă şi caritate, cât şi cetăţenii, la nivel de angajament civic”.

Citește și : Cel puțin 15 răniți după o explozie la o fabrică din Kansas

Papa Francis şi-a exprimat profunda recunoştinţă în timp ce a amintit de primirea caldă de care a avut parte din partea patriarhului Daniel şi a Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române, vorbind din nou despre angajamentul Bisericii catolice de a merge împreună spre o totală unitate.

Suveranul pontif a mai vorbit despre slujba ţinută în Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti, “un moment de o mare valoare simbolică”, despre ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, şi despre întâlnirile, “intense şi festive” cu tineri şi familii la Iaşi, “care i-au invitat la o deschidere de drumuri pe care să păşească împreună, în bogăţia diversităţii”.

De asemenea, Papa Francisc a cerut din nou să se elimine toate formele de discriminare şi a îndemnat la respectarea oamenilor indiferent de etnie, limbă şi religie.

„Am venit să-l întâmpinăm pe Sfântul Părinte, la plecare. Îl aşteptăm cu mult drag. Ne-am pus aceste straie de sărbătoare, pentru că aşa sărbătorim noi, suntem de la Axente Sever, unde de fiecare data când este sărbătoare ne îmbrăcăm cu aceste străvechi costume populare, în alb şi negru”, a spus una dintre femeile îmbrăcate în haine populare care a venit la aeroport.

Papa Francisc a publicat, după încheierea călătoriei apostolice de trei zile în ţara noastră, un mesaj în limba română pe platforma de micro-blogging Twitter. “Fecioara Maria să-şi întindă ocrotirea ei de mamă peste toţi cetăţenii României care, în decursul istoriei, şi-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredinţez pe voi toţi şi mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinţei. #ApostolicJourney”, a scris suveranul pontif pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.