Papa Francisc evocă “roadele păcii pentru întreaga lume” în mesajul său tradiţional de Paşte

Publicat:

Siria, Ţara Sfântă, Peninsula Coreeană şi Venezuela au fost menţionate de papa Francisc duminică mesajul său tradiţional de Paşte, înainte de binecuvântarea tradiţională Urbi et Orbi, conform agerpres.

Vorbind din loggia bazilicii Sf. Petru, Suveranul Pontif a evocat “roadele păcii pentru întreaga lume, începând cu Siria iubită şi chinuită, a cărei populaţie este epuizată de un război care nu vede sfârşit”, relatează AFP.


Citește și : Rusia : Guvernatorul Regiunii Kemerovo demisionează după incendiul devastator din mall

Liderul catolic a lansat, de asemenea, un apel la ”reconciliere în Ţara Sfântă”, unde sunt loviţi “oameni fără apărare”.

“Să invocăm roadele reconcilierii pentru Ţara Sfântă, rănită încă în aceste zile de conflicte deschise, de care nu scapă oameni fără apărare”, a pledat papa Francisc, în timp ce vineri au avut loc ciocniri între protestatari palestinieni din Gaza şi Armata israeliană soldate cu 16 morţi, cel mai grav bilanţ de după războiul din 2014.

Pe de altă parte, în mesajul său de Paşti, Francisc a încurajat “dialogul” în curs de desfăşurare în Peninsula Coreeană, în plină perioadă de relaxare după doi ani de escaladare din cauza testelor nucleare şi balistice ale Phenianului

“Fie ca cei care au responsabilităţi directe să acţioneze cu înţelepciune şi cu discernământ pentru a promova binele poporului coreean şi pentru a construi relaţii de încredere în sânul comunităţii internaţionale”, a spus el.

Papa a cerut poporului din Venezuela să găsească cât mai repede posibil ”o cale dreaptă, paşnică şi umană” pentru a ieşi din criza politică şi umanitară care îl oprimă, consemnează şi EFE.

Citește și : India : Zece oameni au murit după ce un hotel s-a prăbuşit

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.