Papa Francisc face apel la încetarea violenţelor la Ierusalim

Publicat:

Papa Francisc a făcut apel duminică la încetarea violenţelor la Ierusalim, la o zi după noi ciocniri care au făcut peste 90 de răniţi în Oraşul Sfânt, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Violenţa alimentează violenţa. Trebuie oprite aceste ciocniri”, a spus Suveranul Pontif într-un mesaj după rugăciunea duminicală.


Citește și : Zuzana Caputova evocă rolul armatei române în eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial

Papa a subliniat că urmăreşte cu “o preocupare specială evenimentele care se desfăşoară la Ierusalim”.

El cerut părţilor implicate să facă în aşa fel încât “identitatea multireligioasă şi multiculturală a Oraşului Sfânt să poată fi respectată şi fraternitatea să prevaleze”.

Tensiunea continua duminică în Ierusalimul de Est, sector din Oraşul Sfânt anexat de Israel şi unde ciocnirile dintre manifestanţi palestinieni şi poliţişti israelieni, cele mai mari din ultimii ani, au făcut sute de răniţi în ultimele seri, realimentând temerile privind un potenţial conflict.

Citește și : Proteste la Porto împotriva summitului social al UE

Vineri seară, peste 220 de persoane, majoritatea palestinieni, au fost rănite în timpul unor ciocniri pe Esplanada Moscheilor între poliţişti israelieni şi credincioşi palestinieni adunaţi pentru Iftar, cina care întrerupe postul în Ramadan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.