Papa Francisc i-a ordonat fostului secretar privat al papei Benedict să părăsească Vaticanul

Publicat:

Papa Francisc i-a ordonat arhiepiscopului Georg Gaenswein, secretar privat şi apropiat al regretatului papă Benedict al XVI-lea, să se întoarcă în Germania natală până la sfârşitul lunii iunie, fără a-i acorda nicio altă misiune, a anunţat joi Vaticanul, relatează Reuters, informează agerpres

Un comunicat al Vaticanului a pus capăt speculaţiilor despre rolul pe care Gaenswein l-ar avea în Biserică. El a fost o figură importantă la Vatican timp de mai mult de un deceniu înainte ca papa Francisc să renunţe la serviciile sale după un dezacord.


Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Fostul papă Benedict a murit pe 31 decembrie, la aproape un deceniu după ce a demisionat în 2013, primul pontif care a renunţat la funcţiile sale în 600 de ani.

Comunicatul Vaticanului precizează că papa Francisc a “dispus” ca Gaenswein, în vârstă de 66 de ani, să se întoarcă “pentru moment” la dieceza sa din Freiburg.

Aproape toţi secretarii papali din trecut au fost desemnaţi să conducă dieceze, au fost numiţi cardinali sau li s-au acordat alte funcţii importante. Gaenswein are cu nouă ani mai puţin faţă de vârsta normală de pensionare de 75 de ani pentru episcopi.

El s-a întâlnit cu suveranul pontif de mai multe ori în ultimele luni pentru a discuta despre viitorul lui şi au existat speculaţii în mass-media că acesta spera să obţină o misiune diplomatică ca nunţiu, sau ambasador, într-o ţară.

Gaenswein a fost secretarul personal al lui Benedict din 2003, când acesta era încă cardinalul Joseph Ratzinger, şi a rămas alături de el timp de aproape 20 de ani, dintre care 10 după demisia papei Benedict.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Gaenswein şi papa Francisc şi-au încheiat relaţiile în 2020, când Gaenswein s-a aflat în centrul unui episod neplăcut cu privire la rolul fostului papă Benedict într-o carte despre celibatul preoţilor pe care mulţi l-au considerat un atac la autoritatea lui Francisc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu...

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent Zborurile cu plecare de pe Aeroportul Manchester din Marea Britanie s-au confruntat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.