X

Papa Francisc îi condamnă pe cei care pornesc războaie ‘fără să ştie să-şi domine pasiunile’

Papa Francisc i-a criticat pe cei care pornesc războaie în lume, “fără să ştie să-şi domine propriile pasiuni”, şi a propăvăduit respectarea legilor creştinismului cu prilejul rugăciunii Angelus de duminică, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Dumnezeu ne învaţă adevărata libertate şi responsabilitatea legii. Constă în aplicarea sa ca instrument al libertăţii pentru că ne ajută să fim liberi şi să nu fim sclavii pasiunii şi ai păcatului”, le-a spus papa credincioşilor strânşi duminică în piaţa Sf. Petru.

Citește și : Mai multe rachete au căzut în apropierea ambasadei americane la Bagdad

Suveranul Pontif a subliniat în acest sens că aceste conflicte sunt o consecinţă a acestor pasiuni neînfrânate.

“Să ne gândim la războaie, la consecinţele acestor conflicte, la fetiţa care a murit de frig zilele trecute în Siria şi la atâtea calamităţi. Sunt rodul pasiunilor, al celor care nu ştiu să-şi domine propriile pasiuni”, a subliniat papa.

Înaltul Pontif a avertizat că atunci când cedăm tentaţiilor şi pasiunilor încetăm să devenim stăpâni ai propriei vieţi şi devenim incapabili să o gestionăm cu voinţă şi responsabilitate.

“Primindu-l pe Dumnezeu şi legile sale în sufletul nostru vom înţelege că atunci când ne iubim aproapele, nu ucidem pe alţii, ci pe noi înşine pentru că ura, rivalitatea şi diviziunea ucid mărinimia fraternă pe care se bazează relaţiile interpersonale”, a susţinut papa.

Citește și : China respinge criticile SUA, catalogându-le drept ‘minciuni’

După rugăciunea A?ngelus, papa Francisc i-a salutat de la fereastra Palatului Apostolic pe cei veniţi să-l asculte în piaţa Sf. Petru.

Tags: AngelusDumnezeuPapa FranciscPiaţa Sf. PetruSuveranul pontif
Categorii: Diaspora