Papa Francisc îl critică dur pe patriarhului Kirill: Dumnezeu nu îndrumă religiile spre război!

Papa Francisc, aflat în vizită în Kazahstan, a declarat miercuri că Dumnezeu nu îndrumă religiile spre război, o critică implicită la adresa patriarhului ortodox rus Kirill, care susţine invazia Rusiei în Ucraina şi care a boicotat o conferinţă a liderilor religioşi din toată lumea, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În cea de-a doua zi a vizitei sale în Kazahstan, papa Francisc s-a adresat celui de-al VII-lea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, care se desfăşoară în capitala Nur-Sultan şi care reuneşte lideri creştini, evrei, musulmani, budişti, hinduşi şi ai altor religii.

Citeşte şi: Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast – Black News

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, trebuia să fie prezent la eveniment, însă şi-a anulat participarea, pe fondul tensiunilor legate de războiul din Ucraina. El a trimis o delegaţie condusă de mitropolitul Antonie, al doilea ierarh ca importanţă din structura Bisericii Ortodoxe Ruse, care a avut ulterior o scurtă întrevedere cu papa Francisc.

“Dumnezeu este pace. El ne călăuzeşte întotdeauna pe calea păcii, niciodată pe cea a războiului”, a afirmat suveranul pontif, vorbind la o masă rotundă la Palatul Independenţei, o structură modernă uriaşă din oţel şi sticlă din capitala fostei republici sovietice.

“Să ne angajam, aşadar, să insistăm şi mai mult asupra necesităţii de a rezolva conflictele nu prin mijloacele neconcludente ale puterii, cu arme şi ameninţări, ci prin singurele mijloace binecuvântate de cer şi demne de om: întâlnirea, dialogul şi negocierile răbdătoare”, a mai spus el.

Citeşte şi: A MURIT Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky – Black News

Papa Francisc, care la începutul acestui an a declarat că patriarhul Kirill nu poate fi “băiatul de altar” al lui Vladimir Putin, a afirmat în cadrul conferinţei: “Sacrul nu trebuie să fie niciodată un sprijin pentru putere, nici puterea un sprijin pentru sacru!”.

Patriarhul ortodox rus Kirill a sprijinit invazia Rusiei în Ucraina, pe care o consideră un bastion împotriva unui Occident pe care îl numeşte decadent. Poziţia sa a provocat o ruptură cu Vaticanul şi a declanşat o rebeliune internă care a condus la ruperea legăturilor unor biserici ortodoxe locale cu Biserica Ortodoxă Rusă, aminteşte Reuters.

This post was last modified on 14/09/2022 13:16 13:16

Tags: KazahstanNur-SultanPapa FranciscPatriarhul Kirillrusiavatican
Categorii: Știrile zilei