Papa Francisc încurajează responsabilitatea în detrimentul individualismului în faţa pandemiei

Publicat:

Papa Francisc a încurajat vineri societăţile să acţioneze în mod responsabil în loc de ”fiecare pentru el însuşi”, pentru a depăşi pandemia de coronavirus care durează de doi ani, şi a invitat la speranţă, în timpul ultimei sale omilii din acest an la Vatican, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor, în timp ce Francisc, în vârstă de 85 de ani, a urmărit ceremonia aşezat la locul său din faţa altarului de spovedanie.


Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

La slujbă a participat şi noul primar al Romei, Roberto Gualtieri, iar Papa a profitat de ocazie pentru a îndemna capitala italiană să îi primească pe ceilalţi şi să fie o casă pentru cei fragili şi vulnerabili.

Anul trecut, Battista Re a fost cel care a citit cuvintele lui Francisc pe 31 decembrie, deoarece suveranul pontif a suferit de sciatică şi nu a putut participa.

Sâmbătă 1 ianuarie, suveranul pontif urmează să ţină o omilie la prima slujbă din 2022, în ziua în care Biserica Catolică comemorează Ziua Mondială a Păcii, care anul acesta va fi dedicată dialogului între generaţii, educaţiei şi muncii.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.