Papa Francisc va îndeplini ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, în închisoarea Regina Coeli din Roma

Publicat:

Papa Francisc va îndeplini ritualul spălării picioarelor, care are loc în joia de dinaintea Paştelui, în închisoarea Regina Coeli din Roma, potrivit biroului de presă al Vaticanului, informează marţi DPA, conform agerpres.

Ritualul reconstituie momentul în care Isus a spălat picioarelor celor 12 ucenici ai săi înainte de Cina cea de Taină pentru a demonstra că cel pe care îl considerau liderul lor este capabil de cel mai umil gest.


Citește și : Frank-Walter Steinmeier : ‘Islamul face parte acum din Germania’

Suveranul Pontif va vizita în data de 29 martie, în Joia Mare, infirmeria închisorii, unde va îndeplini ritualul spălării picioarelor la 12 bărbaţi şi va sta de vorbă cu mai mulţi deţinuţi, se precizează în comunicatul de presă.

Aflată în cartierul central Trastevere din Roma, închisoarea Regina Coeli adăposteşte în special persoane aflate în arest preventiv. Clădirea a fost anterior o mănăstire, iar penitenciarul are peste 900 de deţinuţi, potrivit ministerului italian de justiţie.

Anul trecut, papa Francisc a îndeplinit ritualul spălării picioarelor într-un penitenciar nu departe de Roma, unde sunt încarcerate persoane care au legături cu mafia.

Anterior, ceremonia s-a desfăşurat într-o închisoare pentru delincvenţi juvenili, într-un centru pentru persoane cu dizabilităţi, o închisoare de maximă securitate şi un centru pentru refugiaţi.

Citește și : Olanda : Cinci cetăţeni români au murit într-un grav accident auto

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.