Papa Francisc intenţionează să se întâlnească cu victime ale abuzurilor sexuale în timpul călătoriei apostolice din Portugalia

Publicat:

Papa Francisc intenţionează să se întâlnească cu victime ale abuzurilor sexuale săvârşite de clerici în timpul vizitei apostolice de cinci zile în Portugalia, care va avea loc în luna august şi care coincide cu Ziua Mondială a Tineretului, a anunţat marţi Americo Aguiar, episcop auxiliar al Lisabonei, potrivit Reuters, scrie agerpres

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, va călători în Portugalia în perioada 2-6 august pentru a lua parte la întâlnirea globală a tinerilor catolici, manifestare organizată pentru prima dată după 2019 din cauza pandemiei de COVID-19.


Citește și : Barajul care alimentează cu apă centrala nucleară de la Zaporojie a fost ARUNCAT în AER

Va participa la peste 15 evenimente, inclusiv o liturghie, o vecernie, întâlniri cu tineri, dar şi cu politicieni, precum şi o vizită la Sanctuarul din Fatima.

Agenda papei Francisc a fost dată publicităţii marţi, prilej cu care Aguiar a spus că suveranul pontif se va întâlni cu victime ale abuzurilor sexuale comise de membri ai Bisericii Catolice Portugheze.

O comisie portugheză care investighează subiectul a spus în februarie că cel puţin 4.815 copii au fost abuzaţi sexual în Portugalia de membri ai clerului – cei mai mulţi preoţi – pe o perioadă de peste 70 de ani.

Data şi locul unde vor avea loc întâlnirile nu au fost incluse în agenda oficială pentru a proteja intimitatea victimelor, a spus Aguiar, adăugând că evenimentul se va desfăşura la cererea atât a papei, cât şi a Bisericii Portugheze.

Descoperirile sunt ”vârful aisbergului”, a spus comisia la vremea respectivă, descriind cele 4.815 cazuri ca numărul ”minim absolut” de victime.

Biserica Catolică Portugheză a anunţat în martie câţiva paşi pentru a gestiona problema abuzurilor sexuale, dar a fost criticată pentru că nu a adoptat măsuri mai dure.

Aguiar a precizat că detaliile întâlnirii nu vor fi făcute publice astfel încât victimele care doresc să participe să poată face acest lucru fără teamă. Circa 30 de victime ar putea lua parte, dar numărul final nu a fost confirmat, a precizat episcopul auxialiar.

”(Întâlnirea) este pregătită… va avea loc”, a spus Aguiar.

Preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a spus luni că vizita lui Francisc va fi ”probabil cea mai lungă şedere a papei într-o ţară” care găzduieşte Ziua Mondială a Tineretului.

Citește și : Bolsonaro vizat la sfârşitul lui iunie de un proces care îi pune în pericol eligibilitatea

Nu se ştie cu exactitate câte persoane vor participa la Ziua Mondială a Tineretului, dar Aguiar a spus că sunt aşteptaţi un milion de participanţi.

În ciuda problemelor de sănătate, papa Francisc are în continuare o agendă încărcată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.