X

Papa Francisc îşi amână vizita în Malta

Vizita papei Francisc în Malta, programată pe 31 mai, a fost amânată la o dată ce va fi anunţată ulterior din cauza pandemiei de COVID-19, care a cauzat deja peste 14.000 de decese pe plan mondial, au anunţat luni autorităţile de la Vatican, citate de AFP, potrivit agerpres.

“Din cauza situaţiei mondiale actuale şi în acord cu autorităţile Bisericii locale, vizita apostolică anunţată în Malta a fost amânată pentru o dată ce urmează să fie stabilită”, precizează un comunicat emis de Vatican.

Citește și: Emiratele Arabe Unite SUSPENDĂ toate zborurile de pasageri

Invitat de preşedintele Maltei şi de Biserica locală, papa Francisc trebuia să ajungă pe 31 mai în principala insulă a arhipelagului maltez, dar şi în Gozo, o altă insulă locuită.

Acesta urma să fie prima vizită apostolică a papei Francisc anunţată oficial pentru anul 2020.

Citește și: China testează deja un vaccin împotriva noului coronavirus

Malta are 483.530 de locuitori şi o suprafaţă de 316 kilometri pătraţi, fiind cea mai mică şi totodată cea mai dens populată ţară din Uniunea Europeană. 

Tags: GozoMaltaPapa Franciscuniunea europeanavatican
Categorii: Externe