X

Papa Francisc îşi ANULEAZĂ întâlnirea cu patriarhul Kiril al Rusiei

O întâlnire planificată pentru a avea loc în iunie, la Ierusalim, între papa Francisc şi patriarhul ortodox rus Kirill, care şi-a manifestat susţinerea pentru invadarea Ucrainei de către Rusia, a fost suspendată, a declarat suveranul pontif pentru un ziar argentinian, potrivit Reuters şi agerpres.

Reuters a relatat pe 11 aprilie că Vaticanul ia în calcul o extindere a călătoriei pe care papa Francisc o are planificată în Liban pe 12-13 iunie cu încă o zi astfel încât să se poată întâlni cu Kirill pe 14 iunie la Ierusalim.

Citeşte şi: UE sancţionează persoane şi entităţi care au legătură cu programul nord-coreean de înarmare nucleară – Black News

Papa Francisc a declarat într-un interviu pentru La Nacion că regretă că planul a trebuit ”suspendat” întrucât diplomaţii Vaticanului au considerat că o astfel de întâlnire ”ar putea genera multă confuzie în această perioadă”.

Ar fi fost cea de-a doua întâlnirea celor doi lideri religioşi. Prima, în Cuba în 2016, a fost prima dintre un papă şi un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă din 1054, care a dus la separarea creştinismul în două ramuri, estică şi vestică.

Kirill, în vârstă de 75 de ani, şi-a exprimat cu tărie susţinerea pentru invadarea Ucrainei de către Moscova, poziţie care a dat naştere unor controverse în sânul Bisericii Ortodoxe şi a declanşat un val de critici interne etichetate drept fără precedent de teologi şi specialişti.

Citeşte şi: Militari ucraineni sunt antrenaţi în UK – Black News

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a criticat de nenumărate ori în mod implicit Rusia şi pe preşedintele Vladimir Putin în legătură cu războiul, folosind termeni precum agresiune şi invazie nejustificată şi deplângând atrocităţile săvârşite împotriva civililor.

Putin, membru al Bisericii Ortodoxe Ruse, a descris acţiunile Moscovei în Ucraina drept ”o operaţiune militară specială”, al cărei scop nu este ocuparea teritoriului, ci demilitarizarea şi ”denazificarea” ţării.

Tags: ierusalimPapa FranciscPatriarhul KirilrusiavaticanVladimir Putin
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina