X

Papa Francisc lansează un apel pentru a le fi ‘redat cuvântul’ celor defavorizaţi

Papa a lansat vineri, la Assisi (centrul Italiei), un apel pentru a le fi ”redat cuvântul” celor defavorizaţi cu prilejul unei scurte vizite în oraşul Sfântului Francisc ocazionată de Ziua mondială a săracilor, informează AFP, potrivit agerpres.  

Ajuns în cursul dimineţii, suveranul pontif, promotorul unei ”Biserici sărace pentru săraci”, a fost primit de autorităţile locale şi de peste 500 de persoane sărace venite din diferite ţări din Europa, printre care Polonia, Croaţia, Spania, Franţa.

Citește și : Un băieţel din SUA este cel mai prematur bebeluş

În ovaţii şi aplauze, papa de 84 de ani, a primit în mod simbolic toiagul de pelerin înainte să intre în biserica Sainte-Marie des Anges. În faţa Porţiunculei, o capelă de mici dimensiuni unde a murit Francisc de Assisi în 1226, şase persoane, dintre care doi afgani, şi-au povestit vieţile pline de dificultăţi, devenind câteodată foarte emoţionaţi.

”Este timpul ca săracilor să le fie redat cuvântul întrucât vreme îndelungată cererile lor nu au fost ascultate. Este timpul să deschidem ochii asupra inegalităţilor în care trăiesc atât de multe familii. Este timpul să ne suflecăm mânecile pentru a restabili demnitatea prin crearea de locuri de muncă”, a îndemnat papa.

Denunţând ”nedreptatea anumitor măsuri economice” şi ”ipocrizia celor care doresc să se îmbogăţească într-o manieră disproporţionată”, suveranul pontif a făcut apel la un ”examen de conştiinţă”.

Înainte de a se întoarce la Vatican la prânz, a lansat totodată o invitaţie ”la indignare în faţa realităţii copiilor înfometaţi, reduşi la statutul de sclavi” şi a cerut ”încetarea violenţelor împotriva femeilor, ca acestea să fie respectate şi nu să fie tratate ca o marfă”.

Citește și : Afganistanul, în pragul unui colaps economic, avertizează Pakistanul. UE constată un risc crescut de persecuţie a solicitanţilor de azil

Pentru Louis Royer, în vârstă de 54 de ani, dintre care 25 trăiţi ”în stradă”, această călătorie ”simbolică” reprezintă ”un mare semn de speranţă”. ”Astăzi, suntem cu toţii egali, nu există mari sau mici. Îmi încălzeşte inima. Sper că acest lucru va împinge anumiţi oameni să ‘se salveze”’, a spus acesta pentru AFP.

Este cea de-a cincea vizită a papei la Assisi de la începutul pontificatului său, în 2013. Cea mai recentă a avut loc în octombrie 2020, pentru semnarea enciclicei sale Fratelli tutti.

Tags: Papa FranciscSainte-Marie des Angesvatican
Categorii: Diaspora