Papa Francisc lansează un proces consultativ asupra viitorului Bisericii Catolice

Publicat:

Papa Francisc a lansat duminică un proces consultativ la nivel mondial, cu durata de doi ani, care ar putea schimba modul în care Biserica Romano-Catolică ia decizii şi care şi-ar putea lăsa amprenta mult după încheierea pontificatului său, relatează Reuters, potrivit agerpres

Susţinătorii văd în această iniţiativă, numită “Biserica sinodală: comuniune, participare şi misiune”, o oportunitate de a schimba dinamica puterii în cadrul Bisericii şi de a oferi o voce mai puternică catolicilor laici, inclusiv femeilor şi persoanelor aflate la marginea societăţii.


Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

Conservatorii susţin că procesul în trei etape este o risipă de timp, acesta putând eroda structura ierarhică a celor 1,3 miliarde de membri ai Bisericii şi, pe termen lung, ar putea dilua doctrina tradiţională.

Catolicii ar trebui să fie deschişi cu privire la acest proces, a susţinut papa Francisc în cadrul unei liturghii celebrate duminică în bazilica San Pietro de la Vatican.

“Suntem pregătiţi pentru aventura acestui drum? Sau suntem înfricoşaţi de cele necunoscute, preferând să ne refugiem în scuzele obişnuite “Nu foloseşte la nimic” sau “Aşa s-a procedat mereu”?”, a spus papa la omilie.

În prima etapă, catolicii din parohiile şi diocezele din întreaga lume vor discuta diferite aspecte, precum deschiderea Bisericii la problemele tinerilor, femeilor, minorităţilor şi ale persoanelor de la marginea societăţii. Totodată, se va dezbate modul de identificare a stereotipurilor şi a prejudecăţilor în comunităţile lor locale şi ce fel de Biserică cred ei că îşi doreşte Dumnezeu în lumea din prezent, notează Reuters.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

În urma discuţiilor la nivel naţional şi continental, episcopii se vor întâlni la Vatican pentru o lună, în 2023. Ei vor pregăti un document, apoi papa va redacta o exortaţie apostolică în care îşi va exprima părerile sale, sugestiile şi poate instrucţiunile cu privire la diverse probleme.

“Să nu pierdem ocaziile de har ale întâlnirii, ascultării reciproce şi discernământului”, a transmis Papa la liturghia la care au participat aproximativ 3.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.