Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte, altfel oamenii vor adormi

Publicat:

Papa Francisc le-a transmis preoţilor să ţină predici scurte, altfel oamenii vor adormi

Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează Reuters, transmite Agerpres.

Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment”, a spus papa Francisc în timpul audienţei sale săptămânale.


Ea nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, „pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate”, a spus suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani.

„Uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc”, a adăugat el.

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută de obicei după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.

Papa Francisc a vorbit în trecut despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propria sa utilizare a limbajului a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Suveranul pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen profund dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul „frociaggine”, un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin „pederastie”, pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

Cu toate acestea, potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, papa Francisc a repetat acest termen, marţi, în timpul unei întâlniri cu preoţi din Roma.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Franţa îşi menţine sprijinul pentru Ucraina, dar nu va trimite trupe sau rachete cu rază de acţiune lungă

Franţa îşi menţine sprijinul pentru Ucraina, dar nu va trimite trupe sau rachete cu rază de acţiune lungă Liderul extremei drepte franceze, Jordan Bardella, a...

Peste 8,6 mii de copii au fost înscriși în clasa I

Peste 8,6 mii de copii au fost înscriși în clasa I În primele două etape de înscriere a copiilor în clasa I, anul de...

Rusia şi-a intensificat atacurile cu un gaz iritant interzis

Rusia şi-a intensificat atacurile cu un gaz iritant interzis Rusia şi-a intensificat atacurile cu gaze lacrimogene deturnate de la utilizarea lui primară, a afirmat luni...

Aproape toate taberele cu sejur de zi și-au încetat activitatea

Aproape toate taberele cu sejur de zi și-au încetat activitatea 14 din 15 tabere cu sejur de zi din Chișinău și-au încetat activitatea pe 21...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.