Papa Francisc le transmite un mesaj clar ambasadorilor Vaticanului: ‘NU bârfiţi, NU criticaţi pe la spate şi evitaţi luxul’!

Publicat:

“Nu îl criticaţi pe papă pe la spate”, “nu bârfiţi” şi “evitaţi luxul” sunt câteva dintre sfaturile pe care papa Francisc le-a dat în formă de decalog nunţilor pontificali, ambasadorii Sfântului Scaun, pe care i-a convocat zilele acestea la Vatican, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

Papa Francisc i-a convocat pe toţi reprezentanţii pontificali (ambasadori) pentru o reuniune şi o sesiune de lucru, care se desfăşoară între 12 şi 15 iunie. Prin această reuniune papa doreşte să consolideze frecvenţa acestor întâlniri desfăşurate o dată la trei ani, după cele realizate în 2013 şi 2016.


Citeşte şi: Putin se implică în criza din R.Moldova şi anunţă pe cine susţine la Chişinău

Nunţilor pontificali le-a fost înmânat un decalog, “pentru a-şi desfăşura mai bine misiunea”.

Într-unul dintre acestea se arată că nunţiul este reprezentantul papei, prin urmare “este ireconciliabil să fii reprezentant pontifical şi să-l critici pe papa pe la spate, să scrii bloguri şi să te alături unor grupuri ostile lui, Curiei şi bisericii de la Roma”.

Un punct care face referire la cazul fostului nunţiu al Vaticanului în SUA, arhiepiscopul Carlo Maria Vigano care nu a venit la reuniune, şi care l-a acuzat de nenumărate ori pe papă că era la curent cu abuzurile sexuale comise de cardinalul Theodore McCarrick.

Citeşte şi: SUA consolidează contingentul militar din Polonia

În acest decalog papa Francisc le cere reprezentanţilor săi să fie “oameni ai reconcilierii şi ai medierii” şi să fie mereu “imparţiali şi obiectivi”.

Suveranul pontif cere totodată nunţilor să fie “oameni ascultători”, “oameni religioşi”, “umili” şi “caritabili” şi să se implice în activităţi caritabile în favoarea celor sărăci şi nevoiaşi în ţările în care sunt trimişi.

Ei au fost totodată îndemnaţi să fie prudenţi cu cadourile pe care le primesc, deoarece acestea “pot cumpăra obiectivitatea şi libertatea lor” şi să refuze toate donaţiile costisitoare care li se fac şi “să le dedice operelor de binefacere”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile Peste 40 de paramedici şi pompieri au fost ucişi în...

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică Cetăţenii străini din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu - inclusiv români - au început...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.