Papa Francisc despre membrii mafiei italiene : Ei se pot numi creştini dar poartă moartea în sufletele lor

Publicat:

Papa Francisc le-a spus miercuri membrilor mafiei din Italia, dintre care mulţi merg la biserică şi îşi afişează credinţa în public, că nu se pot numi creştini pentru că “poartă moartea în suflet”, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cuvintele spontane ale suveranului pontif în faţa a zeci de oameni adunaţi pentru audienţa sa generală săptămânală din Piaţa Sf. Petru din Roma au reprezentat cel mai puternic atac la adresa crimei organizate din aproape patru ani.


Citește și : Rusia : Zi de doliu național pentru victimele incendiului din mall-ul din Kemerovo

“Pentru a nu merge prea departe, haideţi să ne gândim la ceea ce se întâmplă chiar aici, acasă, în Italia”, a spus el în timpul unui discurs despre “falşii creştini”, care sunt corupţi deşi pretind că sunt drepţi.

“Ce spuneţi despre aşa-numiţii mafioţi creştini”, a spus el. “Nu au nimic creştin în ei. Ei se pot numi creştini dar poartă moartea în sufletele lor şi îi fac să sufere şi pe alţii”, a adăugat Francisc.

Mulţi membri ai grupurilor de crimă organizată din Italia, precum Cosa Nostra în Sicilia şi ‘Ndrangheta, în Calabria, se percep pe înşişi drept oameni foarte religioşi.

În special în oraşele mai mici din sud, ei iau parte la ceremoniile şi slujbele catolice şi în unele cazuri chiar beneficiază de complicitatea unor oameni ai bisericii.

Oraşul Oppido Mamertina din Calabria a ajuns pe primele pagini ale ziarelor în 2014, când localnici care purtau o statuie a Fecioarei în cadrul unei ceremonii religioase au schimbat traseul acesteia pentru a trece prin faţa casei liderul mafiot local, care era infirm.

Oamenii care purtau obiectul de cult s-au oprit în faţa casei liderului mafiot şi au înclinat puţin statuia, în semn de respect pentru liderul crimei organizate din localitate.

Când papa Francisc a vizitat regiunea Calabria în acelaşi an, el i-a acuzat pe membrii crimei organizate că practică “adorarea răului” şi a spus că mafioţii se excomunică pe ei înşişi din biserică prin acţiunile lor.

La audienţa de miercuri din piaţa Sf. Petru, Francisc le-a cerut credincioşilor să se roage pentru mafioţi, “pentru ca Dumnezeu să le atingă sufletele”.

În 1993, papa Ioan Paul al II-lea i-a avertizat pe membrii Cosa Nostra că “într-o zi vor înfrunta dreptatea lui Dumnezeu”. Grupul criminal a răspuns după câteva luni cu bombardarea mai multor biserici din Roma, inclusiv a bazilicii Sf. Ioan Lateran, care este biserica papei în calitate de episcop al Romei.

În ultimii ani, ‘Ndrangheta din Calabria a depăşit Cosa Nostra din Sicilia în percepţia publică, fiind considerat cel mai de temut şi mai profitabil grup mafiot din Italia. Organizaţia obţine cea mai mare parte din venituri din traficul de droguri şi s-a răspândit în întreaga lume.

Citește și : Trump respinge apelul unui fost jucător al Curții Supreme la abrogarea dreptului de a deține arme

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.