Papa Francisc nu comentează acuzațiile de acoperire a cardinalului american McCarrick

Publicat:

Papa Francisc nu a considerat necesar să comenteze afirmaţiile grave lansate la adresa lui într-o scrisoare, în care este acuzat că l-ar fi acoperit în timpul pontificatului său pe cardinalul american Theodore McCarrick, denunţat public pentru abuzuri sexuale, relatează agenţiile EFE şi AFP, potrivit agerpres.

“Nu voi spune niciun cuvânt pe această temă. Cred că textul vorbeşte de la sine”, a declarat papa Francisc, întrebat despre această scrisoare în avionul care îl aducea la Roma, după vizita sa apostolică în Irlanda.


Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

Fostul ambasador al Washingtonului la Vatican, arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, l-a acuzat într-o scrisoare deschisă publicată sâmbătă pe papa Francisc că a anulat sancţiunile împotriva cardinalului McCarrick şi a că trecut sub tăcere comunicatele interne privind comportamentul de prădător homosexual al acestuia în rândul tinerilor seminarişti şi preoţi.

“Am citit dimineaţă textul”, le-a spus papa jurnaliştilor, care îl însoţeau în avion, referitor la scrisoare. “Citiţi cu atenţie şi emiteţi propria voastră judecată”, a subliniat el. “Aveţi suficientă capacitate pentru a trage concluziile. Este un act de credinţă. După ce va trece puţin timp şi veţi trage concluziile, poate că voi vorbi. Dar am încredere în maturitatea voastră profesională. Judecaţi voi înşivă”, i-a sfătuit papa pe ziariştii, care au acordat duminică un amplu spaţiu mediatic acestei scrisori.

Scrisoarea a fost dată publicităţii sâmbătă, în prima zi a vizitei apostolice a papei în Irlanda, unde chestiunea abuzurilor sexuale ale Bisericii a ocupat un loc important. Monseniorul Vigano, 77 de ani, care a fost nunţiu la Washington între 2011 şi 2016, afirmă că Benedict al XVI-lea a impus sancţiuni canonice împotriva cardinalului McCarrick la sfârşitul anului 2000.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

Potrivit lui, papa Francisc a preferat să ignore avertismentele şi a anulat sancţiunile predecesorului său. În scrisoarea sa acidă, fostul nunţiu apostolic denunţă şi un număr de înalţi prelaţi din Curie, precum Pietro Parolin, pe care îl acuză de tăcere complice privind comportamentul lui Theodore McCarrick.

Papa Francisc a acceptat până la urmă în iulie demisia din Colegiul cardinalilor a lui Theodore McCarrick, în vârstă de 88 de ani. Fostul cardinal va rămâne închis într-o casă de rugăciune pentru a duce o viaţă de pocăinţă şi penitenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.