X

Papa Francisc: Oamenii sunt mai importanţi decât economia

Papa Francisc a declarat că oamenii sunt mai importanţi decât economia, în cadrul tradiţionalei alocuţiuni duminicale de la miezul zilei, într-un context în care ţările decid cât de repede vor elimina restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19, informează Reuters, potrivit agerpres.

Suveranul pontif a făcut aceste declaraţii în prima alocuţiune rostită după trei luni de la fereastra apartamentului pontifical, în faţa credincioşilor reuniţi din nou în Piaţa Sf. Petru.

Citește și : China anunţă că ar putea pune piaţă un vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului

“Vindecarea oamenilor, nu economisirea (banilor) pentru a ajuta economia (este importantă) … vindecarea oamenilor, care sunt mai importanţi decât economia”, a subliniat Francisc.

Cuvintele papei au fost întâmpinate cu aplauze de sutele de persoane prezente în piaţă, multe purtând măşti şi păstrând o distanţă de câţiva metri una de alta.

Piaţa Sf. Petru a fost redeschisă publicului lunea trecută.

Citește și : Primarul din Chicago, atac dur la adresa lui Trump după revoltele de la Minneapolis: ‘F… you!’

Ultima dată când Francisc şi-a transmis mesajul şi binecuvântarea de la fereastra Palatului Apostolic a fost de 1 martie, înainte ca Italia, unde noul coronavirus a făcut peste 33.000 de victime, să impună carantina. Ultimele restricţii generate de epidemia de COVID-19 în această ţară urmează să fie eliminate miercuri.

Tags: covid-19Papa FranciscPiaţa Sf. Petrurestricții
Categorii: Diaspora