
NPR
În timp ce papa Francisc se luptă în spital cu o dublă pneumonie de aproape trei săptămâni, din ce în ce mai multă lume de la Vatican dar şi din publicul larg, vorbeşte despre apropiata moarte sau demisie a pontifului în vârstă de 88 de ani, conform unui material publicat marţi de Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Unele ziare au publicat chiar articole în care îşi informează cititorii despre procedurile legate de funeraliile papale iar unii cardinali discută deja deschis despre posibilitatea ca Francisc să urmeze gestul făcut de predecesorul său, Benedict al XVI-lea, şi să renunţe la pontificat.
Şi totuşi Francisc este în viaţă şi continuă să lupte cu boala, iar cele mai recente informaţii de la Vatican susţin că starea sa este în curs de ameliorare, în pofida momentului critic prin care a trecut luni. În plus, dacă ne luăm după semnele care vin de la spitalul Gemelli din Roma, spitalul unde papa este internat din 14 februarie, Francisc nu pare să se gândească la demisie.
Citeşte şi: Viziunea iconoclastă a lui Trump sacrifică Ucraina pe altarul lui Putin (editorial) – Stiripesurse.md
“Mereu a fost un luptător”, susţine Elisabetta Pique, prietenă personală şi biograf al lui Francisc. Ea a precizat că fostul cardinal argentinian Jorge Bergoglio, ales papă în 2013, nu are niciun plan să renunţe la pontificat. “El nu cedează în faţa presiunii. Cu cât pun mai multă presiune pe el, cu atât este mai puţin probabil să renunţe”, a adăugat Pique, care este corespondentă a ziarului La Nacion din Buenos Aires.
Speculaţiile cu privire la posibila demisie a papei au început să se audă la câteva zile după spitalizarea lui Francisc. Cardinalul italian Gianfranco Ravasi, un prelat pensionat care nu face parte din cercul de apropiaţi al papei, a sugerat într-un interviu radiodifuzat la 20 februarie că Francisc ar putea să renunţe la scaunul papal.
Cardinalul francez Jean-Marc Aveline, considerat unul dintre posibilii succesori la conducerea Bisericii Catolice, a fost întrebat despre posibilitatea unei demisii papale în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Vatican şi a răspuns că “totul este posibil”
Francisc, care a evitat o mare parte din pompa şi privilegiile papalităţii şi a încercat să deschidă Biserica Catolică către lumea modernă, a râs în legătură cu speculaţiile despre soarta sa. După o întâlnire pe care a avut-o la 19 februarie, în spital, cu premierul Giorgia Meloni, cotidianul italian Corriere della Sera a raportat că papa i-ar fi spus acesteia: “Unii se roagă pentru ca papa să meargă în Rai, dar Domnul Secerişului crede că este mai bine să mă ţină aici”.
Austen Ivereigh, care a scris o carte alături de papă în 2020, a remarcat că acest comentariu poate părea o glumă, dar transmite ceva foarte serios. “Ceea ce vrea să spună este că totul ţine de voinţa lui Dumnezeu şi a nimănui altcuiva. Cu alte cuvinte, poate că vă doriţi un alt papă, dar iată, sunt încă viu, sunt încă aici”, a explicat el.
Papa aproape că a exclus varianta demisiei în 2024 când a numit-o “o ipoteză îndepărtată”.
La fel ca mai mulţi papi dinaintea lui, Francisc a semnat o scrisoare de demisie în alb, la puţin timp după ce a fost ales papă în 2013, scrisoare ce ar urma să fie folosită dacă probleme mentale severe i-ar fi afectat discernământul şi l-ar fi făcut să nu mai poată conduce Biserica.
În situaţia de faţă, nu este clar cum o astfel de scrisoare ar putea fi folosită. Legile Bisericii nu prevăd niciun fel de procedură pentru a determina dacă papa mai poate sau nu să conducă. De asemenea conform acestor legi, o eventuală demisie a unui papă trebuie să fie “liberă şi asumată” de către însuşi papa.
Francisc, cunoscut pentru că obişnuieşte să lucreze până la epuizare, a continuat să conducă destinele Bisericii Catolice de pe patul de spital. Numirile de personal care necesită aprobarea suveranului pontif sunt anunţate în ritmul zilnic, obişnuit. El a continuat să semneze mesaje oficiale către birourile Vaticanului, adăugând în josul paginii informaţia că acestea sunt trimise “de la spitalul Gemelli”.
Papa s-a întâlnit de două ori, de când este în spital, cu cardinalul Pietro Parolin, al doilea oficial ca rang al Vaticanului, pentru a discuta chestiuni legate de ordinea de zi. Vaticanul a anunţat că aceste întâlniri sunt “audienţe” termenul oficial pentru întâlnirile cu liderul Bisericii Catolice ce numără 1,4 miliarde de credincioşi, indiferent de locul unde se desfăşoară acestea.
Austen Ivereigh, care a scris două biografii despre Francisc, a declarat că papa transmite un mesaj clar de pe patul de spital, că el este cel care conduce Biserica. “El este un om de guvernare care înţelege autoritatea. Este important pentru el ca noi să ştim că este prezent şi la conducerea lucrurilor. Este încă papă”, a comentat Ivereigh.
Medicii nu au putut preciza o dată pentru externarea papei, care are un istoric medical de infecţii pulmonare grave. Numeroşi catolici sunt obişnuiţi cu imaginea unui papă cu sănătatea fragilă. Papa Ioan Paul al II-lea a fost văzut în public suferind din cauza maladiei Parkinson timp de mai mulţi ani, până la moartea sa în 2005.
“El are liniştea de a face ceea ce-i cere Dumnezeu. Principalele lui arme sunt rugăciunea şi un bun simţ al umorului” a mai susţinut Elisabetta Pique despre papa Francisc.