
pixabay
Papa Francisc va primi un al doilea grup de victime ale unui preot pedofil chilian, a anunţat marţi Vaticanul, un scandal care i-a subminat vizita în America latină din luna ianuarie, potrivit agerpres.
Papa se va întâlni în privat la Vatican, între 1 şi 3 iunie, cu şapte victime ale abuzurilor părintelui Fernando Karadima. Printre acestea se află şi cinci preoţi.
Citește și : Venezuela: Maduro anunță expulzarea însărcinatului american cu afaceri la Caracas
“Prin această nouă întâlnire, papa Francisc vrea să-şi arate apropierea faţă de preoţii victime ale abuzurilor, să fie solidari cu ei în suferinţa lor şi să le asculte opiniile în vederea ameliorării măsurilor preventive actuale şi a luptei împotriva abuzurilor în biserică”, se precizează în comunicatul Vaticanului.
În urmă cu câteva săptămâni, papa s-a întâlnit cu trei bărbaţi care au fost şi ei abuzaţi sexual de părintele Fernando Karadima când erau copii.
Papa a anunţat recent “schimbări” pe termen scurt, mediu şi lung pentru restabilirea “justiţiei” în biserica chiliană, după ce a aflat concluziile unei anchete pe care a solicitat-o privind abuzurile sexuale comise de cler.
Citește și : Antonio Tajani: Vom urmări ca promisiunile lui Mark Zuckerberg să fie respectate
În ianuarie, călătoria papei în Chile a fost subminată de dosarul pedofiliei în rândul clerului din această ţară. Papa a fost criticat pentru că l-a apărat cu hotărâre pe episcopul chilian Juan Barros, suspectat că a trecut sub tăcere abuzurile comise de preotul pedofil Fernando Karadima în anii 1980 şi 1990, pentru care a fost condamnat de justiţia de la Vatican în 2011. El a fost constrâns să se retragă pentru o viaţă de penitenţă.
Vineri, conferinţa episcopală chiliană a anunţat că 34 de episcopi veniţi la Roma să se întâlnească cu papa şi-au înaintat demisiile.
“Vrem să ne cerem iertare pentru durerea provocată victimelor”, au declarat ei. Papa trebuie să anunţe dacă le va accepta sau nu demisiile, notează AFP.
This post was last modified on 23/05/2018 08:23 08:23