X

Papa Francisc, ‘profund întristat de o tragedie fără sens’ după masacrul din Las Vegas

Papa Francisc s-a declarat luni ‘profund întristat’ de atacul de la Las Vegas, care s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi şi peste 400 de răniţi, evocând o ‘tragedie nemăsurată’, relatează AFP. 

”Profund întristat la aflarea acestei tragedii la Las Vegas, Papa Francisc şi-a exprimat compasiunea faţă de toţi cei afectaţi de această tragedie fără sens”, se arată într-un comunicat difuzat de Vatican.

‘Vaticanul salută eforturile poliţiei şi ale personalului serviciilor de urgenţă şi se roagă pentru răniţi şi toţi cei care au murit”, potrivit textului semnat de numărul doi de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin.

Un atacator a deschis focul duminică seara la Las Vegas asupra unei mulţimii la un concert în aer liber, acest atac fiind cel mai sângeros din ultimele decenii comis în SUA. Stephen Paddock, bărbatul despre care se crede că a comis atacul, era mort când poliţiştii au intrat în camera sa de hotel, cu vedere spre locul în care se desfăşura un festival de muzică, a indicat poliţia locală.

Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Mesquite (statul Nevada), a deschis focul de armă din camera sa de hotel, aflată la etajul al 32-lea, asupra unei mulţimi de peste 22.000 de persoane prezente la festival.

Tags: masacruMesquitenevadaPapa Franciscprofund intristatStephen PaddockVarican
Categorii: Știrile zilei