X

Papa Francisc, referitor la recenta sa intervenţie chirurgicală: ‘Încă sunt viu: un infirmier mi-a salvat viaţa!’

Papa Francisc a dezvăluit, referitor la recenta sa operaţie la colon, că un infirmier i-a ”salvat viaţa” şi că este a doua oară când se întâmplă acest lucru. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat postului de radio spaniol COPE şi care va fi difuzat miercuri, relatează luni EFE, potrivit agerpres

Într-un scurt extras din acest interviu difuzat luni, papa glumeşte pe seama sănătăţii sale şi răspunde “încă sunt viu: un infirmier mi-a salvat viaţa, un om cu multă experienţă”.

Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

”Este a doua oară când un infirmier îmi salvează viaţa. Prima oară a fost în anul 1957 de ani”, a mărturisit papa. Atunci a fost o măicuţă italiană cea care, opunându-se medicilor, i-a schimbat medicaţia tânărului seminarist pentru a-l trata de pneumonia de care suferea şi i-a salvat viaţa, după cum a povestit papa Francisc în repetate ocazii.

Interviul abordează, potrivit COPE, şi speculaţiile privind sănătatea papei, inclusiv o posibilă retragere din activitate – un zvon amintit într-un ziar italian. Referitor la aceasta, pontiful răspunde: “Când un papă este bolnav se iscă o briză sau un uragan în Conclav”.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Papa Francisc a fost operat la 4 iulie “pentru stenoză diverticulară gravă cu semne de diverticulită sclerozantă”, în cadrul căreia i-a fost extrasă o parte din colon şi pentru care a stat zece zile în spital.

La ultimele evenimente publice, papa a apărut complet recuperat, deşi la ultima audienţă cu legislatorii catolici şi-a început discursul prezentându-şi scuze pentru că nu putea să stea în picioare deoarece se afla “în perioada postoperatorie”.

Tags: ColonCOPEinfirmierPapa Francisc
Categorii: Diaspora