Papa Francisc s-a rănit în ultima etapă a turneului său în Columbia, în timp ce mergea cu papamobilul

Publicat:

Papa Francisc s-a rănit duminică, în ultima etapă a turneului său în Columbia. În timp ce mergea cu papamobilul, vehiculul a lovit o denivelare, ia Suveranul Pontif s-a dezechlibrat şi s-a lovit la arcadă, relatează Associated Press preluat de news.ro

El s-a tăiat la sprânceană şi i s-a umflat ochiul. Papa a fost pansat şi şi-a pus gheaţă la ochi.


Liderul Bisericii Catolice şi-a continuat apoi deplasarea fără incidente.

În ultima zi a vizitei sale, el i-a vizitat pe săracii din Cartagena, cu care a discutat, după care a mers la biserica Claver, din centrul oraşului, pentru a se ruga.

Papa Francisc a criticat sâmbătă, în ultimul său discurs rostit în Columbia, la Medellin, traficanţii de droguri, pe care i-a numit “asasini”.

Suveranul Pontif Papa Francisc a transmis în Colmbia un mesaj de unitate pentru o naţiune profund divizată de un accord de pace care a pus capăt la cinci ani de război cu rebelii marxişti din FARC, dar care a lăsat multe victime ale conflictului sceptice faţă de procesul de vindecare naţională.

În cursul vizitei, el a lansat un apel la iertare, dar s-a abţinut de la a face declaraţii politice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri”

Premierul Dorin Recean, la întrevederea cu ministra de Externe a României, Luminița Odobescu: „Continuăm să realizăm proiecte care aduc beneficii pentru cetățenii noștri” Prim-ministrul Dorin...

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”

CNED anunță lansarea a două sesiuni noi, în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță lansarea a două sesiuni noi,...

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a a afirmat joi că forţele armate ruse şi-au întărit rândurile cu...

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă

În zilele cu temperaturi caniculare circulația pentru mașinile de mare tonaj este interzisă Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele cu temperaturi caniculare, de peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.