X

Papa Francisc se va adresa din nou credincioşilor de la balconul Palatului Apostolic din Roma

Papa Francisc va reîncepe să rostească duminică la prânz tradiţionala rugăciune Angelus de la fereastra Palatului Apostolic din Roma în faţa credincioşilor catolici, care pot din nou să se reunească, de o săptămână, în Piaţa Sfântul Petru, a anunţat marţi biroul de presă de la Vatican, relatează AFP, potrivit agerpres.

După plasarea Italiei în carantină, o măsură ce a fost respectată şi de statul Vatican, papa Francisc se adresa credincioşilor în fiecare duminică din interiorul Palatului Apostolic şi putea fi ascultat în direct prin intermediul unui streaming audio-video.

Citește și : Preşedintele Chinei cere creşterea stadiului de pregătire pentru misiuni militare

Apoi, suveranul pontif venea pentru un salut foarte scurt la fereastră, în principal adresat fotografilor şi puţinilor credincioşi prezenţi în acele momente în centrul Romei, aflaţi la mare distanţă şi dincolo de barierele ce blocau accesul în piaţă.

Forţele de ordine care păzesc piaţa vor veghea pe 31 mai ca toţi privitorii şi credincioşii să respecte distanţa de siguranţă de cel puţin un metru între ei, pentru a evita astfel răspândirea noului coronavirus, a precizat biroul de presă de la Vatican.

Înainte de acest moment, la ora locală 10:00 (08:00 GMT), papa Francisc va oficia duminică o slujbă de Rusalii în interiorul bazilicii Sfântul Petru, tot fără enoriaşi.

Cu o zi înainte, sâmbătă, suveranul pontif se va ruga în grădinile Vaticanului pentru toate persoanele afectate de pandemie, iar acel eveniment va fi difuzat de posturi de televiziune din lumea întreagă.

Citește și : Michael Roth: Planul de relansare al UE este în interesul Germaniei

Duminica trecută, aproximativ 100 de persoane s-au reunit respectând distanţele de siguranţă în Piaţa Sfântul Petru pentru a asista la slujba papei, organizată în interiorul palatului şi difuzată pe un ecran uriaş. Apoi, ei l-au aplaudat pe fostul cardinal Jorge Bergoglio – numele de naştere al papei Francisc -, venit pentru scurt timp să îi salute de la fereastra Palatului Apostolic.

Tags: AngelusPapa FranciscromaSfântul Petruvatican
Categorii: Diaspora